Comuna Şercaia achiziţionează un buldoexcavator


Comuna Șercaia derulează un proces de achiziţie pentru un buldoexcavator și câteva utilaje anexate acestuia, pe care le va folosi pentru îngrijirea malurilor râurilor și pâraielor de pe raza întregii comune.

Toți banii cu care vor fi cumpărate utilajele provin de la Ministerul Agriculturii, prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM). Acest program, care a început în 2014 trebuia să se încheie în 2020, dar a fost prelungit până în anul 2023. În cadrul prelungirii, comuna Șercaia a depus o cerere de finanțare la finalul anului trecut, iar în luna ianuarie anul acesta a primit răspuns că este eligibilă.

Fără a avea o cofinanțare la aceste cheltuieli (adică toate fondurile provin de la Ministerul Agriculturii), autoritățile locale de la Șercaia vor cumpăra un buldoexcavator, o remorcă, un cap tocător, cap de taluzare și cupă de taluzare.

Potrivit edilului Cristinel Paltin, Primăria Șercaia a trimis în primă fază o notificare de acceptare a finanțării, iar acum este în desfăşurare procedura de achiziție a utilajului.

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.