Concert la Victoria, de Sfântul Ștefan


Locuitorii din orașul Victoria sunt invitați la Casa de Cultură de ziua protectorului spiritual al orașului lor, Sfântul Ștefan.

Victoria

Sfântul Ștefan este patronul spiritual al orașului Victoria și se sărbătorește în a treia zi de Crăciun, 27 decembrie.

Conform tradiției, Sfântul Ștefan îi ajutăpe oamenii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice.

Se spune că în ziua praznicului este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

Așa încât, victorienii care aveau planuri de drumeții prin astfel de locuri sunt invitați să le înlocuiască! Alternativa este un spectacol, care începe la ora 18.00 la Casa de cultură a orașului.

Victoria Casa de Cultura

Victoria program

Artiști ai Filarmonicii și Operei Brașov vor susține împreună un concert de muzică clasică. Sunt urmați de cei din Grupul Vocelis care vor interpreta colindele specifice acestei perioade a anului.

Intrarea este gratuită.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.