„Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“. Tineri care urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, sprijiniți pentru a avea o viață independentă


Tinerii instituționalizați au trăit, într-o periodă scurtă de timp, experiențe cât pentru o viață întreagă: unele bune, dar și altele rele; greșeli și învățăminte; iubiri și pierderi. Și pot povesti, la nesfârșit, despre decizii neinspirate, dar și unele foarte bune, despre înfrângeri, dar și victorii. Dar, cel mai mult, despre cum se pregătesc pentru a avea un viitor frumos. Tinerii instituționalizați, care părăsesc sistemul după împlinirea vârstei de 18 ani, de fapt, au nevoie de un singur lucru: ca cineva să creadă în ei. Să creadă în ei și să le ofere o mână de ajutor.

Pentru ei, DGASPC Brașov a organizat astăzi, 21 noiembrie, la Făgăraș, acțiunea „Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“, un eveniment cu o dublă semnificație: sensibilizarea comunității locale cu privire la integrarea socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului, precum și prezentarea serviciilor de consiliere și sprijin pentru copiii cu tulburări de comportament, aflați în pericol de abandon școlar sau de separare de familie, din Țara Făgărașului și zona Rupea.

La eveniment au participat, alături de copii și personal din centrele din Făgăraș și Rupea, directorul general al DGASPC Brașov, Julieta Gîrbacea, directorul general adjunct Mihai Priboi, șeful reprezentanței Făgăraș a Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Gabriel Vâju, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Făgăraș, Bogdan Taflan, reprezentanți ai antreprenoriatului brașovean, ai Școlii de Meserii Concordia România și ai Protopopiatului Ortodox de Făgăraș.

Evenimentul de la Făgăraș reprezintă o primă acțiune din suita de evenimente pe care DGASPC Brașov le organizează în acest sfârșit de an, pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Copilului (20 noiembrie), Ziua Internațională de luptă îmnpotriva violenței asupra femeilor (25 noiembrie), Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie) și Ziua Voluntarilor (5 decembrie).

Campanie de sensibilizare a comunităților pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați

Postinstituţionalizarea aduce cu sine riscul marginalizării tinerilor care părăsesc sistemul rezidențial. Adeseori ei devin persoane aflate în situaţii dificile, experimentând lipsa locuinţei, a locului de muncă, sarcina neprogramată, infracţionalitatea. 30 de tineri din instituţiile de tip rezidenţial care urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului de la nivelul județului Brașov au fost sprijiniți, în perioada 2020-2022, prin proiectul „Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“, pentru a avea o viaţă independentă.

Aceștia au beneficiat de servicii pentru integrarea lor socială şi asumarea statutului de adult responsabil pentru propria sa viaţă (să fie îndrumaţi pentru a-şi descoperi resursele şi potenţialul, să îşi construiască încrederea în forţele proprii, să înţeleagă realitatea lumii în care trăiesc, să devină autonomi în gândire, decizii, comportament şi atitudini). În funcţie de nevoile identificate, programul de asistenţă şi sprijin pentru tineri dezvoltat prin proiect a cuprins sesiuni de pregătire pentru susţinerea examenelor de absolvire, curs de calificare, informare şi consiliere vocaţională, consiliere psihologică şi psihoterapie, etc.

„Proiectul «Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!», implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, și-a propus să faciliteze integrarea socială a tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție socială, asigurându-le sprijinul de care au nevoie ca să devină adulți funcționali și activi pe piața muncii: consiliere personală și profesională, consiliere psihologică și acces la cursuri de specializare, consiliere vocațională și ajutor pentru găsirea unui loc de muncă potrivit. Și – poate cel mai important – suport continuu pe toate planurile din partea specialiștilor implicați. Accesul la educaţie pentru continuarea studiilor tinerilor care frecventează forme de învăţământ este punctul de plecare în programul de asistenţă şi sprijin pentru tinerii din instituţiile de tip rezidenţial, în vederea pregătirii pentru a avea o viaţă independentă“, a declarat Julieta Gîrbacea, director general DGASPC Brașov

Centre de zi pentru copiii cu tulburări de comportament, la Făgăraș și Rupea

Prin proiectul POCU „Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“, DGASPC Brașov a înființat 3 centre de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii, pentru un număr de 110 copii și familiile lor, implementând totodată măsuri de susţinere pentru copii cu tulburări de comportament aflaţi în risc de separare şi familiile lor. Două dintre aceste centre funcționează în Făgăraș și Rupea. Activitățile derulate în centrul de zi de la Făgăraș, din str. Republicii nr. 2, sunt adresate copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familiile lor, din Şercaia, Victoria, Viştea, Beclean, Voila, Şoarş, Cincu, Făgăraș, Sâmbăta etc. Iar copii cu tulburări de comportament din Rupea, Dacia, Homorod, Ungra, Racoş, Caţa şi Buneşti sunt consiliați și sprijiniți în cadrul centrului de zi de la Rupea, care funcționează pe str. Republicii nr. 173.

„Înființarea acestor centre de zi reprezintă un pas important în dezvoltarea serviciilor nerezidențiale la nivelul DGASPC Brașov și a județului Brașov în general, cu precădere pe zona de prevenire a instituționalizării copiilor, prin implementarea unor măsuri de susținere pentru copiii cu tuluburări de comportament. În cadrul acestor centre, atât copiii, cât și părinții acestora, vor beneficia de consigliere psihologică, social, medical, educațională și juridică, sprijin și îndrumare prin programe de orientare profesională și școlară, precum și psihoterapie“, a precizat directorul general al DGASPC Brașov, Julieta Gîrbacea.

Finanțare nerambursabilă, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020

Proiectul „Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!“ este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

Valoarea proiectului este de 5.821.420,12 lei (din care 4.948.207,11 lei contribuția financiară din partea Uniunii Europene, 756.784,54 lei buget national și 116.428,47 lei contribuție proprie a beneficiarului), iar perioada de implementare este de 36 de luni, între 14 mai 2020 și 13 mai 2023.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.