Noi tarife pentru parcarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Cât vor plăti șoferii începând de astăzi


  • Noile tarife pentru parcarea publică a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav au intrat în vigoare vineri, 6 noiembrie, la ora 00:00.
  • Modificările au fost aprobate de Consiliul Județean Brașov și sunt însoțite de un nou regulament de utilizare a parcării.

Șoferii care își lasă mașinile în parcarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav trebuie să țină cont de noile tarife, valabile începând de astăzi, 6 noiembrie. Acestea au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Brașov nr. 387 din 29 octombrie 2026. Potrivit noilor prevederi, parcarea costă 5 lei pe oră pentru primele 24 de ore de staționare. După acest interval, pentru fiecare perioadă suplimentară de 24 de ore se percepe un tarif de 20 de lei, costul total pentru primele 24 de ore fiind de 120 de lei. Colaboratorii aeroportului pot opta pentru un abonament lunar, valabil 30 de zile, în valoare de 300 de lei, în condițiile stabilite prin regulament. Plata se face la automatele amplasate în incinta parcării, atât în numerar, cât și cu cardul bancar. După achitarea tarifului, șoferii au la dispoziție încă 10 minute pentru a părăsi parcarea. Persoanele cu dizabilități care dețin card-legitimație de parcare beneficiază de gratuitate pe locurile special amenajate, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament.

Accesul în parcare se realizează pe baza tichetului emis la intrare. Conducătorii auto trebuie să respecte indicatoarele, marcajele și regulile de circulație din incintă. Pentru informații sau asistență privind utilizarea parcării, pasagerii și vizitatorii pot solicita ajutorul personalului de la Punctul Control nr. 2 sau pot apela numărul 0368 44 77 22.

Regulamentul complet și lista tarifelor pot fi consultate pe site-ul aeroportului, la adresa: brasovairport.ro/parcare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.