Daniel Andrei Ludu, noul președinte al TSD Făgăraș. O nouă generație de tineri preia ștafeta organizației


  • Organizația de Tineret Social Democrat (TSD) Făgăraș are o nouă conducere.
  • În urma alegerilor desfășurate vineri, 12 iunie, în funcția de președinte al TSD Făgăraș a fost ales Daniel Andrei Ludu, un tânăr de 20 de ani, absolvent al Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș și student în anul al II-lea la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Prin această alegere, organizația de tineret a PSD Făgăraș mizează pe o nouă generație de lideri și își propune să aducă mai aproape de viața civică și politică tinerii din municipiu și din întreaga Țară a Făgărașului. Noul președinte își începe mandatul cu obiective clare, printre care se numără dezvoltarea unei organizații active, deschise și apropiate de nevoile tinerilor. De asemenea, noua echipă își propune să faciliteze accesul la informație și să încurajeze implicarea civică prin proiecte și activități desfășurate într-un limbaj accesibil și adaptat noii generații.

Reprezentanții PSD Făgăraș transmit că unul dintre obiectivele principale ale noului mandat este consolidarea colaborării dintre organizațiile de tineret din întreaga Țară a Făgărașului. „Ne dorim să continuăm proiectele care au demonstrat că aduc valoare comunității și, în același timp, să venim cu idei noi, energie și entuziasm pentru viitor. Prioritatea noastră este ca informația și implicarea civică să ajungă mai ușor la generația tânără și să construim o organizație activă, deschisă și apropiată de tineri”, au transmis reprezentanții PSD Făgăraș.

Pe lângă activitatea publică și proiectele dedicate comunității, noua conducere a TSD Făgăraș își propune să creeze un cadru în care tinerii să se cunoască mai bine, să lege prietenii și să dezvolte împreună inițiative utile pentru comunitate. În perioada următoare vor fi organizate activități de socializare, acțiuni civice și proiecte menite să îi aducă pe tineri mai aproape unii de alții.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.