Andra este cap de afiș la Zilele Orașului Victoria 2026. Artista va concerta pe 4 iulie


  • Locuitorii orașului Victoria și toți cei care vor să participe la sărbătoarea orașului au un nou motiv de bucurie.
  • Una dintre cele mai apreciate artiste din România, Andra, va urca pe scena Zilelor Orașului Victoria în cadrul unui concert care se anunță unul dintre cele mai așteptate momente ale verii.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 iulie, la Stadionul Orașului Victoria – Baza Sportivă Victoria, unde artista va susține un recital ce promite emoție, energie și cele mai cunoscute hituri din repertoriul său. Zilele Orașului Victoria se vor desfășura în perioada 3 – 5 iulie și vor cuprinde o serie de activități dedicate tuturor categoriilor de vârstă, concerte, momente artistice și manifestări recreative menite să aducă împreună comunitatea locală. Organizatorii îi invită pe locuitori și pe vizitatori să participe alături de familie și prieteni la această sărbătoare a orașului și să se bucure de atmosfera festivă pregătită pentru cele trei zile de evenimente.

Manifestarea este organizată de Primăria Orașului Victoria și Consiliul Local al Orașului Victoria, în parteneriat cu CS Chimia Victoria și CMC Artistic Events.

Totodată, reprezentanții administrației locale anunță că persoanele fizice autorizate, societățile comerciale și operatorii economici interesați să desfășoare activități comerciale în cadrul evenimentului trebuie să se adreseze Primăriei Orașului Victoria pentru obținerea aprobărilor și informațiilor necesare privind amplasarea și organizarea punctelor de vânzare.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.