De la 1 septembrie, a doua mare deschidere: restaurantele! Care sunt condițiile


Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că restaurantele şi teatrele se vor redeschide de la data de 1 septembrie 2020, după aproape şase luni de la închiderea acestora în contextul epidemiei de coronavirus. „Sunt două domenii în care consider că este cazul, este important să se reia activitatea atât cât se poate şi acolo unde se poate, în condiţii de siguranţă. Primul sector este zona culturală, la care ţin foarte mult. Cinematografele şi teatrele se vor putea deschide probabil începând cu 1 septembrie, cu măşti, locuri libere între spectatori, anumite condiţii speciale. E important ca a acolo unde condiţiile permit să se reia actul de cultură. Ce am fi fără cultură? Al doilea sector în suferinţă şi unde cred că e bine să se reia activitatea acolo unde se poate e Horeca. Vremea se răceşte, tersasele se vor putea folosi încă o vreme. Consider că după 1 septembrie, în anumite condiţii, restaurantele se pot deschide în interior, ţinând cont de condiţiile epidemiologice din localitatea respectivă. Specialiştii vor stabili mâine un prag”, a spus Klaus Ioahnnis.

„La nivel național, este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajați cu slujbele în pericol. Nu se pune problema să mai așteptăm. Evident, vor fi excepții punctuale acolo unde nivelul epidemiologic nu este ținut sub control. Aceste puncte specifice vor putea evolua în cursul următoarelor luni, în funcție de statusul infectărilor. A fost și domnul ministru Tătaru și domnul Arafat și persoane din Ministerul de Finanțe, pentru că situația HoReCa este o situație complexă. Cu toții am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, în anumite condiții. Așteptăm decizia CNSU de mâine și care dintre propunerile noastre vor fi acceptate în privința regulamentului. Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială, respectiv noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis de la a fi folosită, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maximum 50%, pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, vom adresa alte măsuri în ceea ce privește regulamentul.

Purtarea măștii, condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. Am solicitat Ministerului Sănătății să avem impunerea legii în restaurante și activitatea HoReCa, cu respectarea normelor și cu penalizarea care să meargă până la suspendarea activității pentru acei operatori care nu respectă aceste reguli”, a declarat pentru digi24.ro Dragoş Petrescu, preşedintele patronatului HORA.

foto: protv








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.