Deschis la buletine și în ziua alegerilor


  • Se extinde programul de lucru al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor (SPCLEP) Făgăraş, în contextul alegerilor prezidențiale de duminică, 10 noiembrie 2019.

Și în acest sfârșit de săptămână făgărășenii care vor dori să voteze la al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, însă le expiră cartea de identitate, au posibilitatea să își preschimbe buletinul la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor.

Serviciul va fi deschis atât sâmbătă, cât și duminică, în ziua alegerilor prezidențiale.

Pentru eliberarea actelor de identitate, persoanele cu drept de vot – care nu dețin sau au un act de identitate cu termen de valabilitate expirat – se pot prezenta la ghișeu în următoarele intervale orare:
• sâmbătă, 23 noiembrie, 8.00 – 16.00
• duminică, 24 noiembrie, 7.00 – 21.00.

Cartea de identitate se întocmește și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetățeniei române și a domiciliului. Contravaloarea eliberării cărții de identitate este de 7 lei și se achită, doar în perioadele menționate, la ghișeul Serviciului de Evidență a Persoanelor, situat la parterul Casei de Cultură. De asemenea, poate fi achitată online iar detaliile necesare sunt la următoarea adresă web: www.primaria-fagaras.ro/index.php/primaria/comunicat/273

Cartea de identitate provizorie va fi eliberată în cazul în care cetățenii nu pot prezenta anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), dar este absolut necesar cel puțin unul dintre cele menționate mai sus. Atenție, în acest caz se vor depune și 4 fotografii de 3 cm (tip buletin) și o taxă de 1 leu, achitată la fel ca în cazul cărților de identitate.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.