Dezinfecție în școlile făgărășene. De exemplu, la ,,Radu Negru” se face vineri. În județ există o primă suspiciune de coronavirus


Coronavirusul a închis școlile și grădinițele din Făgăraș. Și din toată țara! Însă, ca măsura să aibă un efect maxim, unitățile de învățământ vor fi dezinfectate în perioada în care elevii stau acasă.

De pildă, corpul principal al Colegiului ,,Radu Negru” va fi dezinfectat mâine, urmând ca pe weekend să nu mai intre nimeni în spațiile supuse acestei proceduri.

,,La Școala generală nr. 1 s-a făcut deja dezinfecție, după cum se poate observa din procesul verbal care s-a afișat la intrare. Am făcut-o cu ceva timp în urmă și este valabilă tot anul. În corpul A, adică la Colegiul Radu Negru, vom face mâine. Există o procedură legală care trebuie respectată după dezinfecție, adică 24 de ore nu trebuie să intre nimeni. Abia după acest interval de timp se poate aerisi. Vor fi dezinfectate sălile de clasă, holurile, cantina, toaletele etc. Este o măsură obligatorie și responsabilă această dezinfecție. De asemenea, sunt recomandări în acest sens și de la DSP, precum și de la Inspectoratul Școlar”, a precizat directorul Maria Racu.

În județul nostru nu sunt persoane cu diagnostic confirmat de coronavirus, dar există la ora aceasta o suspicinune, iar în carantină au început a intra tot mai mulți oameni.

Potrivit unei informări transmise de DSP, situația pe județ arată astfel:

  • 0 persoane infestate
  • 35 persoane carantinate
  • 234 persoane in autoizolare
  • 1 caz suspect infectare COVID-19. Este vorba de un barbat, de 29 ani, din localitatea Brasov, reintors in data 11.03.2020 din Italia, Milano, cu febra si tuse, consultat la Spitalul de Boli Infectioase Brasov. Se ridica suspiciune infectare COVID-19. Este internat si au fost recoltate probe care vor fi analizate la Spitalul Boli Infectioase Brasov. In cursul noptii de 11.03.2020 spre 12.03.2020, in judetul Brasov au fost carantinate un numar de 34 persoane. Inca de la intrarea in Romania, au fost escortate de catre Jandarmerie si aduse in judetul Brasov, unde au fost asteptate de reprezentanti ai DSP Brasov si Prefectura Brasov. Persoanele carantinate sunt asimptomatice, urmeaza a fi recoltate probe.







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.