Despre primul voievod al Ţării Româneşti, Negru Vodă, istoria nu are prea multe consemnări de lăsat posterităţii. Urmele lui însă nu s-au şters chiar cu totul. Făgărăşean la origini, Negru Vodă – despre care se spune că s-ar fi numit Radu, dar i s-a zis Negru din cauza tenului măsliniu de cuman – este cel care a traversat munţii spre Câmpulung şi Curtea de Argeş, întemeind acolo Ţara Românească. Mai devreme de asta, cu ceva ani înainte de 1300 (cam greu de spus câţi) a sălăşluit prin împrejurimile Făgăraşului. Dovadă stă o cetate în munţi la Breaza, care i-a aparţinut şi care se numeşte astăzi Cetatea lui Negru Vodă. Din ea se mai văd doar ruinele din piatră, pentru că în şapte secole de existenţă natura a acoperit suficient de mult lucrarea omului.

Este a doua oară când ajung să văd Cetatea lui Negru Vodă de la Breaza. Acum 10 ani nu o puteai găsi, căci niciun indicator nu-i semnala prezenţa. I-am avut atunci ghizi pe nişte oameni care o mai văzuseră de câteva ori în viaţa lor, respectiv Ioan Mercurean, Ilie Bardaşuc şi Adela Bardaşuc. Ei ne-au dus până acolo cu ochii închişi. Altfel, nici cu 10 perechi de ochi şi tot atâtea GPS-uri nu ajungeai să o vezi. Azi, nişte indicaţii de orientare marca Făgăraş Rocks, face ca totul să fie mai uşor şi să ajungi acolo şi de unul singur. Cu toate acestea, prea puţină lume a fost să o vadă.

Mai există o cetate a lui Negru Vodă, tot ascunsă, şi în comuna Comăna, însă nu am avut prilejul să o văd, iar drumul până acolo este nemarcat. Probabil, localnicii sunt singurii care ştiu să îi ma idea de urmă.

În ce priveşte Cetatea de la Breaza, în 10 ani câţi au trecut de la prima vizită, am găsit-o schimbată şi mult mai acoperită de vegetaţie.

Urcarea pe munte începe după Mânăstirea Breaza

Drumul până la Mănăstirea Breaza este accesibil oricărei maşini. Odată parcat autoturismul în zona respectivă, comoditatea trebuie musai înlocuită cu ceva efort fizic, preţ de aproximativ 20 de minute cât durează urcarea.

După câteva cabane care urmează Mănăstirii Breaza, faceţi stânga pe o potecă montană cu marcaje pe arbori şi cu fâşii de nailoane portcalii agăţate de ramuri de iubitorii muntelui de la Făgăraş Rocks.

Drumul vă duce singur, lăsaţi-vă cu încredere în grija potecii şi urmaţi drumul bătătorit, mai mult de animale decât de picior de om.

Peste vreo 20 de minute ajungeţi la intrarea în Cetate şi tot acolo de câţiva ani a fost montat şi un panou informativ cu câteva informaţii esenţiale despre obiectiv.

Ceea ce ne apare prima dată în faţa ochilor pare să fie o construcţie cu formă cilindrică, din piatră. Este unul dintre turnurile Cetăţii (a fost prevăzută cu două turnuri, dar numai urmele acestuia se mai văd). Dinspre turn pleacă în unghi două laturi egale. Aici era probabil una dintre intrări. Dacă vă uitaţi, turnul – la fel cum o să vedeţi şi restul construcţiei – este zidit din piatră cu un material liant între bucăţi, probabil un fel de var. Este piatră de munte fasonată, despre a cărei calitate nu ştiu să mă pronunţ, dar, chiar dacă s-a mâncat din ea, a rezistat peste 700 de ani.

Peste turnul, falnic în vremea lui Vodă cumanul (cum îl descrie Neagu Djuvara), un fag s-a încăpăţânat să crească de vreo sută de ani încoace.

Judecând după faptul că foiasele sunt amestecate cu coniferele, ne aflăm la o altitudine de 800-900 de metri.

Aproape de mărimea unui teren de fotbal

Înainte să o văd prima oară, credeam că cetatea nu este mai mare decât un apartament de vreo trei camere. Situată la înălţime, cu un acces deloc facil şi având tehologia de la 1300, era cam greu să îţi imaginezi ditamai construcţia în vârful muntelui.

Dacă, însă, te apuci să mergi de-a lungul ei, vezi că faci aproape o sută de metri. Peste tot ni se dezvăluie ziduri şi fundaţii, acoperite pe alocuri de vegetaţie sau măcinate pur şi simplu de vreme. Are aproape mărimea unui teren de fotbal… e drept, unul mai oval!

Pe singurul panou de acolo care conţine informaţii despre ea, afli că are o lungime exactă de 84 de metri.

Ea are formă ovală, lăţimea sa variind în funcţie de relieful de acolo.

Pe lângă turnul donjon, situat în partea de nord vest, din ea se mai văd fragmente din zidul de interior, părţi din zidul de apărare exterior, ferestrele pentru arcaşi din zidul exterior, iar în partea de sud-est se vede chiar puţul de apă care alimenta fortăreaţa.

În timp ce străbaţi cetatea dintr-un capăt în altul, îţi imaginezi cum o fi arătat pe vremea când stăpânul ei îşi făcea veacul pe aici, păzit de santinele.

Nu se ştie cât de adâncă a fost fântâna, cert este că după 700 de ani de când a fost săpată tot se mai văd vreo trei metri în jos. Este zidită de jur împrejur cu piatră rotundă de râu, are diametrul de vreun metru şi pare înfundată cu vegetaţie. N-a făcut nimeni pe eroul să vadă dacă scapă în ea.

Locul cetăţii a fost ales de măgari

Urcatul l-am parcurs pe o potecă de munte, coborâtul l-am făcut pe un drum forestier. Se presupune că pe potecă se putea urca prin anii 1300 cu măgarii, iar pe drumul – devenit astăzi forestier – se putea urca sau coborî cu caii. Drumul forestier, faţă de acum 10 ani, l-am regăsit foarte deteriorat şi îţi trebuie încălţăminte adecvată să poţi coborî în siguranţă.

Cei care voiau să construiască în munte urcau cu măgarii prima dată când alegeau locul. Se ştie că măgarii aleg cele mai accesibile curbe de nivel şi nu calcă pe un teren nesigur, astfel încât construcţia nu se va surpa.

Iată cum nici măcar un voievod nu poate decide mai bine decât un măgar când e vorba de trăinicia unei cetăţi militare. Strategic însă, o fi ştiut el Negru Vodă de ce s-a aşezat acolo.

Cetatea a fost construită într-un scop militar. Sigur aici se găzeau în permanenţă gărzi militare, hrană şi muniţie. Periodic, patrule din cetate coborau să urmărească zona. Ultima încăpere, cea dinspre sud-vest, este foarte posibil să fi fost o cameră de gardă. Nu se ştie nici din scrieri şi nici din tradiţia orală dacă Cetatea lui Negru Vodă a fost vreodată cucerită, dacă a fost un punct strategic suficient de important încât să fie atacat şi nici ce populaţie militară avea înăuntru.

Fântână înăuntru pentru ostaşi, râu în apropiere pentru animale

Cetatea nu este pe cursul vreunei ape, dar la circa 200 de metri mai jos de ea curge râul Breaza. Caii, măgarii şi animalele care se găseau în fortăreaţă puteau fi scoase pentru adăpat la râu. Personalul militar folosea fânâna dintre ziduri.

Este situată pe Colţii Brezei, între Pojorta şi Brescioara. Montaniarzii care vor să-şi continue drumul, după ce au făcut un popas istoric aici, mai au de urcat în jur de patru ore până la Lacul Urlea.

În drumul lor dau şi peste celebra poieniţa numită ,,La Rugă”, care se află la 10 minute de mers pe jos de ruinele castelului.

Potrivit legendei, aici în poiană ar fi existat un altar de piatră. Înainte de descălecarea voievodului la sud de Carpaţi, în faţa acestui altar de piatră s-ar fi rugat pentu ultima dată împreună Negru Voda şi însoţitorii săi ce plecau spre Ţara Muscelului, alături de cei care rămâneau mai departe, la nord, în Terra Blacorum. Până în prezent a fost în obieciul brezenilor să se închine în această poiană.

În anii ’70 la Cetate s-au făcut săpături arheologice (câteva grinzi din lemn puse atunci într-o neterminată încercare de restaurare s-au mai văzut mulţi ani, dar astăzi au dispărut). Arheologii au stabilit că fortificaţia datează din a doua jumătate a secolului XIII, fiind abandonată cel mai probabil în secolul XV.

Nu se cunosc date, nici măcar aproximative, despre cei care au rămas s-o locuiască după plecarea voievodului.

De aici, din locul în care am fost de două ori în viaţa mea, a început descălecarea peste munţi a celui ce a devenit întemeietorul Ţării Româneşti.

Tătarii beţi morţi au fost învinşi de Negru Vodă

Tradiţia populară spune că Negru Vodă, care trăia pe vremea tătarilor, ar fi fost viteaz, frumos şi înţelept. El a strâns în jurul lui mai mulţi voinici, cărora le-a vorbit despre suferinţele îndurate de pe urma tătarilor de fraţii lor de dincolo de munţi. După ce au chibzuit îndelung, ei au hotărât să vină în sprijinul acestora. Aşa au trecut munţii şi au ajuns la Câmpulung. Era într-o zi de sărbătoare, a Sfântului Ilie.

În vreme ce tătarii, încărcaţi de prăzi şi aburiţi de alcool, chefuiau şi se veseleau, au fost atacaţi de Negru-Vodă. Mulţi ar fi fost ucişi, iar cei rămaşi în viaţă, alungaţi din ţară.

Pe urmă, Negru-Vodă, rămas peste munţi, a trecut la ridicarea de cetăţi, mănăstiri şi sate la poalele munţilor şi pe văile râurilor. Aşa s-a produs ,,descălecatul” Ţării Româneşti de către voievodul făgărăşean.

Despre el, istoricul Djuvara spune că nu ar fi fost român, ci cuman (un popor turc originar din Asia). De aici, şi numele satului Comăna, o zonă în care cumanii ar fi pătruns în secolul al XIX-lea şi unde Negru Vodă ar mai avea o cetate.

În variate legende numele lui Negru Vodă se suprapune peste alţi patru voievozi: Thocomerius, Basarab I, Radu I şi Neagoe Basarab.

Cetatea lui Negru Vodă de la Breaza – deşi ar fi accesibilă pentru urcat şi turiştilor de rând, nu numai montaniarzilor – nu este inclusă în nicun circuit turistic, nu este reabilitată, nu este îngrijită, nu este trecută în monografii, practic aproape că nu există pe faţa pământului.

(Cristina Cornilă)