DGASPC Brașov vrea să construiască la Victoria case de tip familial pentru copiii instituționalizați


Consilierii locali din orașul Victoria se întâlnesc în ședință ordinară, joi, 25 ianuarie a.c. În mapa acestora se vor afla 9 proiecte de hotărâre pentru dezbatere și, dacă e cazul, votare.Victoria

Printre acestea se numără un proiect care privește darea în administrare cu titlu gratuit, pe o perioadă de 10 de ani, a Grădiniței nr. 3 și terenul aferent acesteia (1.370 mp), precum și un alt teren de 402 mp., toate situate pe strada Stadionului, către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Un al proiect de hotărâre prevede constituirea dreptului de administrare cu titlu gratuit (superficie), tot în favoarea DGASPC, pe o perioadă de 49 de ani, asupra unui alt teren în suprafață de 7.272 mp. situat de pe strada Salcâmilor.

DGASPC Brașov dorește să obțină o finanțare nerambursabilă pentru construirea unor case de tip familial și să înființeze un centru pentru dezvoltarea deprinderilor de viață, astfel că era necesar ca instituția să facă dovada că deține în administrare cu titlu gratuit aceste bunuri. Fondurile pentru realizarea acestui proiect vor fi obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Cele două case de tip familial urmează a fi construite pe terenul situat pe strada Salcâmului, iar centrul pentru dezvoltarea deprinderilor de viață în imobilul de pe strada Stadionului.

Construirea caselor de tip familial survine ca urmare a faptului că Centrul pentru persoane vârstnice ,,Castanul” din orașul Victoria s-a despărțit de Centrul de plasament pentru minori ,,Azur”, începând toamna anului 2017. Până la construirea noilor module, cele două instituții funcționează încă împreună în aceeași clădire, dar fiecare are personalitate juridică separată.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.