LICEUL „ RADU NEGRU”, UN RĂSPUNS LA CRIZA ISTORICĂ CU CARE SE CONFRUNTĂ ȚARA FĂGĂRAȘULUI, ȘI NU NUMAI EA, ÎNCEPÂND CU MIJLOCUL SECOLULUI XIX PÂNĂ ASTĂZI
sau
LICEUL „ RADU NEGRU” REDUS LA ESENȚĂ
O abordare istorico-filosofică de tip fenomenologic
I . Discursul de față ridică două întrebări conexe: prima se referă la istoria celor 150 de ani de existență a școlii „Radu Negru” și a 100 de ani de învățământ românesc pe care îi sărbătorim astăzi la această emblematică instituție de educație și cultură. Răspunsurile mele nu se pretind a fi definitive, ci, provocări pentru noi și noi întrebări.
prof. Cornel Teulea
A doua chestiune: criza, din perspectivă istorică presupune o răsturnare de valori, chiar lipsa acestora prin suprimarea celor consacrate și incapacitatea de-a le înlocui cu altele, după cum se va putea observa și în expunerea de față. Mă voi raporta însă cu precădere la criza istorică menționată în titlul expunerii din perspectivă fenomenologică. Criza, definită fenomenologic , este un eșec al raționalității. Pe tot parcursul istoriei sale liceul „ Radu Negru” s-a confruntat cu acest tip de criză dar a știut să evite de fiecare data o catastrofa spirituală . Criza istorică este un rău, dar nu răul însuși, deși, ea, criza, dăinuie de aproape 200 de ani, confundându-se cu viața oamenilor și, „ chiar cu Viața însăși” cum avea să spună la un moment dat Edmund Husserl, întemeietorul fenomenologiei. Aceasta înseamnă că rațiunea (raționalismul) și-a „ pierdut drumul adevărat.” Subtitlul discursului meu: Liceul „ Radu Negru” redus la esență mi-a fost sugerat, evident, de fenomenologie ca teoria generală a esenței ( cunoașterii). În privința reducției fenomenologice se poate spune foarte pe scurt că nu este nimic altceva decât Eul care trăiește, obiectul aprioric al conștiinței, lucrul între lucruri. Discursul meu istorico-filosofic este posibil fiindcă ambele ( istoria și filosofia) au aceeași temă fundamentală: viața! Potrivit lui Husserl istoria ajunge la motivele originare ale vieții interpretând trecutul, ceea ce a fost, iar filosofia interpretând modalitatea specifică de a fi totdeauna.
I I. O sumă de evenimente europene desfășurate la sfârșitul secolului XVII ne-a marcat istoria mai mult nefavorbail decât fericit pe tot parcursul secolului următor, pentru ca în a doua jumătate a secolului XIX o criză istorică fără precedent să ne lovească din plin. Este vorba despre dualismul austro-ungar de la 1867. Acest pact prevedea unirea Imperiului austriac cu Ungaria și a Transilvaniei cu aceasta din urmă. Urmări: Dieta de la Sibiu a fost dizolvată, autonomia Transilvaniei suprimată, drepturile celor 65 000 de români au fost declarate nule. Limba română este înlăturată în reațiile guvernului cu administrația districtuală. Există câteva forme de protest ( de exemplu „Pronunciamentul” de la Blaj din 1868) dar această profundă criză a raționalității este sintetizată admirabil în trei sintagme de către Ion Codru Drăgușanu, vicecăpitanul districtului Făgăraș astfel: 1) Pe noi făgărășenii unirea Ungariei cu Austria nu ne obligă la nimic; 2) Dieta din Pesta nu este competentă pentru noi; 3) Ne trebuie o școală românească să nu pierim! Găsesc aici dimensiunea eroică a dictonului vremii: „ Învățăm sau pierim!”. Pentru ca ideea să prindă viață, I.C. Drăgușanu pleacă la „ frații” din România pentru ajutor. Se întoarce cu suma de bani care i-a permis să ridice școala „ Radu Negru” ( localul de pe strada ce astăzi îi poartă numele), școală pe care o inaugurează la 13 septembrie 1869, deci cu exact 15o de ani în urmă, ca răspuns practic la criza istorică de care am pomenit. Aceasta a fot istoria. Iată acum viziunea lui Codru Drăgușanu asupra modalității specifice de a fi totdeauna exprimată tot în trei sintagme : 1) De acum trebuie să scăpăm de obiceiurile rele; 2) Trebuie să învățăm să nu ne mai ținem ca orbii de gard; 3) Iobăgia a fost desființată dar noi continuăm să iobăgim din dragoste. Prin reducție fenomenologică obținem răspunsul la criza istorică de atunci: învățarea, în sensul larg al termenului și nu în cel restrâns ca școală și educație, de exemplu. Înțeleg învățarea, pe urmele lui Husserl dar și al lui Heidegger, ca o dublă atitudine: una față de cunoaștere și alta față de viață. Prin școala „ Radu Negru” de la 1869 Făgărașul a devenit și cultural și spiritual prin aceea că a marcat începutul unei noi epoci în care ideile rațiunii au putut configura o existență liberă și o viață demnă în acest spațiu suprasaturat de evenimente istorice absurde.
I I I. Școala „Radu Negru” și-a încetat activitatea după patru ani din motive financiare. Actuala clădire a liceului a fost ridicată între anii 1907-1909 din voința autorităților făgărășene cu banii și specialiștii Budapestei. Și acesta este cu siguranță un răspuns pozitiv la criza istorică pe care o traversează lumea Făgărașului la acea dată.
I V. După înfăptuirea Marii Uniri la 1 Decembrie 1918 statul român preia la 2 februarie 1919 clădirea liceului cu numele de Gimnaziu de Stat, apoi Liceul de Stat. Școala își (re)dobândește numele de „Radu Negru” pe 31 octombrie 1919. Prestigiul liceului crește rapid fiind un concurent serios pentru mai vechile școli românești din Brașov, Blaj, Sighișoara, Năsăud ș.a. Perioada interbelică este una entuziastă pentru liceu. Înțeleg prin entuziasm ceea ce rămâne după depășirea crizei. Învățământul în România este bine organizat. Liceul „ Radu Negru” are rezultate spectaculoase la toate disciplinele școlare. Școala se modernizează, învățământul devine clasic, limbile moderne și clasice fiind comasate în programa de studii sociale. Majoritatea absolvenților liceului s-au realizat profesional și intelectual într-o țară liberă și prosperă. Unii dintre absolvenți au devenit personalități în viața politică ( fie și cu semnul minus în față), alții au marcat istoria științei românești sau viața religioasă a vremii. Criza umanității europene reapare însă ca un fatum sumbru. La noi ia forma dictaturii legionare. Al Doilea Război Mondial stă să înceapă, inevitabilul producându-se în 1939. Destinul umanității devine din sumbru, impenetrabil după cum observă Husserl. Liceul este „beligerant” în funcție de conjuncturi, situații și nevoi. În vara anului 1940 , prin ultimatumul și dictatele pactului Hitler- Stalin, Transilvania pierde mai multe teritorii în favoarea Ungariei. Astfel, se pare, că au ajuns la „ Radu Negru” elevii români de la liceul Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș pentru a susține bacalaureatul. Iată încă un răspuns bun și frumos dat de „ Radu Negru” crizei istorice din acea perioada. În 1944 clădirea liceului a funcționat ca Spital Militar, Zona Interioară 245.
- Războiul se sfârșește în 1945. În 1947 Transilvaniei i s-au retrocedat teritoriile ocupate samavolnic în 1940. Viața devine, a-priori, inteligibilă din inpenetrabilă, scopurile rațiunii fiind de-a dreptul temerare. Cu o observație: în sinteza dialecticii hegeliene ( fenomenologia îi datorează câte ceva!) nu se suspendă însă mai nimic. Dincolo de aparențe, criza se adândecește prin împărțirea lumii în două sisteme: unul occcidental, liber și democrat și unul răsăritean, bolșevic , totalitar , o „nenorocire a secolului” cum l-a catalogat Alain Besançon. A fost „ Radu Negru” un răspuns și la acest sistem, numit de însuși Stalin, deloc întâmplător, lagăr? Da! Aduc un minimum de argumente structurate cronologic pe cele trei perioade ale comunismului românesc. Este vorba de cele trei reforme de bază ale învățământului de atunci : 1) anii 1948/1949; 2) anii 1958/1965-1970; 3) anii 1972/ 1989. Să le luăm pe rând. Reforma învățământului din ˊ48/ˊ49 este o copie fidelă a sistemului educațional bolșevic îmbrățișat „ cu dragoste” de către PMR, partidul comuniștilor români. Iată-ne întorși înapoi cu aproape 100 de ani, în vremurile lui I.C. Drăgușanu de la 1869! Cu precizarea că realitatea de acum este mult mai dură, mai violentă. Principalul obiectiv al reformei: distrugerea prin orice mijloace a sistemului democrat și crearea „ omului nou”, a „ noului umanism.” Un mare număr de educatori, învățători și profesori au fost arestați, condamnați sau chiar uciși din „rațiuni superioare de stat” . Liceul „ Radu Negru” este un răspuns și la această criză declanșată de marxism-leninism și stalinism în România. În liceu s-a constituit o organizație anticomunistă din care făceau parte elevi și profesori care au refuzat să „slugărească din dragoste” precum înaintașii lor de la 1869, și nu numai. În cazul acestei organizații anticomuniste din deceniul cinci al secolului XX se verifică ideea lui Husserl conform căreia în crizele istorice profunde raționalitatea nu mai este suficientă fiind necesar un salt înțeles ca depășire a raționalității printr-o raționalitate eroică! O parte din organizația „ Radului Negru” a fost arestată și întemnițată. O altă parte a ei a făcut saltul eroic ajungând pe crestele Munților Făgăraș de unde a declanșat lupta armată anticomunistă rezistând, și mai eroic, până în anul 1957! Se poate spune că în Munții Făgărașului timp de 9 ani de zile a existat un „ Radu Negru” paralel, urât de moarte de unii și admirat de alții. În țară se fac arestări, epurări, demascări, exmatriculări din licee și facultăți, inclusiv din „ Radu Negru”. Desigur a existat și un „Radu Negru” docil, în sensul cerut de partid și de stat, dar și disciplinat conform bunei tradiții a liceului și a educației moral-creștine specifică familiei făgărășene. De citit (sau de recitit) în sensul spuselor mele și romanul „ Precum fumul” al regretatului Radu Anton Roman, absolvent al „Radului Negru”. În legătură cu reforma învățământului din 1958 n-am de spus decât un singur lucru: a flexibilizat anumite segmente ale sistemului. În 1972 în schimb, după vizitele „ istorice” (nenorocită istorie!) făcute de Ceaușescu în China și Coreea de Nord sistemul de învățământ a redevenit dogmatic după relaxarea reală, chiar spectaculoasă pe alocuri, începând cu anii ˊ60 – ˊ65. Dintre multele reușite ale foștilor elevi de atunci ai „ Radului Negru” voi aminti doar performanțele lui Olimpiu Nodea, dublu campion mondial cu echipa de handbal a României în 1961 și 1964 și ale lui Cezar Nica, campion mondial tot cu echipa de handbal a României în 1964, coechipier cu Nodea. După 1972 ideologia de partid și de stat care se pretindea a fi nici mai mult, nici mai puțin decât filosofie, depășește orice limite rațional critice. Ce răspuns a oferit „ Radu Negru” într-o asemenea perioadă? Există mai multe răspunsuri dar optez pentru următorul: „ Radu Negru” prin marea majoritate a profesorilor și elevilor săi n-a luat lumea aceea în serios. A sfidat-o tacit. A acționat la înălțime și cu demnitate, vorbind cu măsură și prudență așa cum a recomandat Confucius de pildă pentru situația în care statul nu este cârmuit după principiile rațiunii. Deci: în „ Radu Negru” în această perioadă ceea ce contează nu este lumea lui Ceaușescu, ci lumea științei. Lumea matematicii, lumea chimiei, lumea fizicii, lumea anatomiei etc. „ Radu Negru” a dat atunci doi multipli olimpici naționali și internaționali: Dan Nicușor ( matematică) și Mircea Dincă ( chimie). Ei au fost vârfurile, dar nu trebuie uitați ceilalți colegi ai lor care au fost niște învingători într-o lume care n-avea legătură cu lumea Adevărului. Se va spune de către unii: fals! Acele generații s-au pregătit (erau pregătite) pentru a servi socialismul și comunismul din patria noastră. Spun: abia acesta este un sofism! Dacă lucrurile ar fi stat astfel tinerii de atunci n-ar fi făcut revoluție anticomunistă în 1989, ba dimpotrivă, ar fi luptat, ar fi construit cu abnegație , ar fi ridicat pe culmile cele mai înalte epoca de aur în vederea multiplicării ei și alte trăsnăi de genul acesta. Ar mai fi de reținut cu titlu de obligativitate pentru anii 1965- 1972 și chiar după, faptul că pe lângă lumea științei în acea perioadă în „ Radu Negru” au mai circulat în secret Nietzsche, Heidegger, Cioran, Kierkegaard ș.a. Pe lângă acești interziși au apărut în revista școlii sau chiar în reviste literare poezii, eseuri, cronici literare, piese de teatru aparținând unor elevi ai liceului, unii dintre ei, viitori scriitori. Creațiile literare ale elevilor de atunci nu erau deloc glume, ci lucruri atât de serioase încât au fost considerate primejdioase. Ce a urmat se cam știe. Astăzi, pentru mine personal, toate acestea îmi apar într-o lumină extraordinar de puternică ce mă obligă la o maximă recunoștință pentru „ Radu Negru” și pentru mentorul meu de atunci, domnul profesor Cornel Moraru, viitorul critic litarar și redactor șef al revistei „Vatra” din Târgu Mureș. În semn de omagiu i-am dedicat piesa de teatru „ Cenaclul” jucată în 1987 , în premieră, la Casa de Cultură din Făgăraș pe 8 februarie, interzisă imediat de organele de partid și de stat. Un alt discipol al domnului Moraru, Poetul Marian Dopcea, absolvent al „ Radului Negru”, a scris pagini memorabile despre mentorul său, despre prietenii lui și despre acea perioadă în tulburătoarea sa carte „ Aprilie, luna florilor de mai”. Colegul său de generație din „Radu Negru”, criticul, istoricul literar și eseistul Ștefan Borbely a scris pagini elogioase despre dl. Moraru și elevii săi ( Dopcea, Tibor Paskuy, Mihai Coman și Vasile Gogea) în volumul colectiv „ Cornel Moraru- Critică și raționalitate.” Este și perioada în care Mihai Sin, absolvent al liceului „ Radu Negru” promoția 1960, publică romane importante, fiind considerat un prozator de top în literatura română contemporană, profesor, apoi redactor și secretar responsabil de redacție la „ Vatra”. Schimbând registrul exemplificărilor amintesc de Mircea Frățică, absolvent al liceului „Radu Negru”, care în 1984 și ulterior, a obținut rezultate uluitoare, unice în istoria sportului românesc ajungând campion european și primul român medaliat olimpic, centura patru dani, antrenor emerit al sportului, maestru emerit al sportului. Mircea Frățică vorbește aproape cu evlavie în interviuri emoționante despre „ Radu Negru”, și mai ales despre directorul de atunci al liceului, Horațiu Judele.
V I. Am ajuns, în sfârșit, la criza istorică de după 1989 la care „ Radu Negru” este, în buna sa tradiție, un răspuns coerent și convingător. Criza învățământului de după 1989 este una de sistem- ironie a sorții-, într-o perioadă în care viața românilor a dobândit dimensiuni politice și spirituale libere, democratice. Într-o astfel de lume, în 2005 un fost elev al „Radului Negru”, promoția 1965, devine Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului după ce în prealabil parcurge celelalte trepte ierarhice. Este vorba despre ÎPS Laurențiu Streza. Cu toată criza de sistem în învățământ „Radu Negru” obține an de an rezultate excelente la bacalaureat, la concursuri și olimpiade naționale dar și internaționale. La Olimpiada Internațională de Filosofie din 2008 eleva Maria Ciurchea obține o mențiune. Rezultatele bune și foarte bune sunt urmarea eforturilor conjugate ale directorilor liceului, profesorilor, elevilor și părinților acestora. „ Radu Negru” este capabil să facă față crizei de sistem, reconfigurându-și progresiv statutul cultural și spiritual. Raționalitatea își caută zi de zi drumul propriu. Se va spune, poate: asta este o vorbă în vânt, gratuitate festivistă (doar suntem la o sărbătoare, nu?), n-are relevanță reală. Toată lumea știe că elevii din ziua de azi, elevii din „ Radu Negru”, da, chiar și ei, nu mai învață cum trebuie, sunt tot mai dezinteresați , sunt dominați de stări de plictis și oboseală. Sunt îngrozit să aud așa ceva. Husserl consideră oboseala „ un pericol al pericolului” pentru criza umanității de pretutindeni și dintotdeauna. Mă întreb: în ce punct se află „Radu Negru” pe această abscisă a drumului raționalității către adevăr? Nu-i ușor de răspuns. Dar nici imposibil. Îmi cunosc colegii, îmi cunosc elevii, cunosc „ Radu Negru” de o jumătate de secol în calitate de subiect implicat în viața și istoria lui. „Radu Negru” este capabil să facă față oricărei provocări, după cum s-a văzut din cele prezentate până acum. Adevărat, elevul de azi din „Radu Negru” nu mai învață așa cum au învățat bunicii lui, părinții lui, eventual frații sau surorile lui mai mari, chiar dacă toți cei enumerați au învățat temeinic, bine și foarte bine. Elevii de azi vor să învețe altceva, pentru că vor să înțeleagă altfel! În limbajul filosofiei conceptul „ altfel” este echivalentul unei „variații eidetice” ce constă în a face să se modifice în mod imaginar, original și creativ perspectivele asupra esenței vieții, a lucrurilor ce o alcătuiesc, astfel încât să apară invariantul final, un splendid concept fenomenologic. Această generație de elevi este o generație, ne place sau nu, nativă digital. Rolul major al profesorului este, pe cale de consecință, acela de-a le cultiva și susține elevilor acel sistem de valori capabil să-i învețe, și pe cei mici și pe adolescenți, CE să învețe și CUM să procedeze pentru a nu confunda drumul raționalității cu potecuța internetului care duce inevitabil, la sfârșitul competenței, potrivit lui Tom Nichols, profesor de securitate națională la US Naval War College, fost consilier în Senatul SUA, profesor asociat la Harvard Extension Schoolla. Pentru gânditorul american internetul și social media sunt noii proroci mincinoși care înșală omenirea cu predicții aiuritoare. Internetul, dintr-un depozitar formidabil al cunoașterii, s-a transformat într-o rușine a ei. Pe internet totul este fals. „Vindecări miraculoase, teorii ale conspirației, documente falsificate, citate atribuite greșit – toate acestea și multe altele, spune Tom Nichols, sunt buruienile care năpădesc rapid o grădină globală a cunoașterii. Plantele sănătoase, dar mai puțin rezistente nu au nicio șansă.” În opinia sa internetul generează dezastru după dezastru: duce la prăbușirea învățământului (cei care nu știu, în speță studenții, vor să-i învețe pe cei care știu, pe profesori și, de-a dreptul dramatic, „clientul are întotdeauna dreptate” ); compromite experții (oamenii slab informați resping recomandările experților„ în numele rafinamentului lor cultural” și, firește, „ telespectatorii sunt mai inteligenți decât experții”); iluzia egalității ( „ Sunt la fel de bun ca tine. Și eu și tu avem cont pe Twiter, Facebook etc. deci suntem egali!”); Mai sunt semnalate și alte dezastre (americane deocamdată) dar mă opresc la cele trei de mai sus. Opiniile profesorului american se bazează aproape în exclusivitate pe experiența lui la catedră. Ei bine, elevii din „ Radu Negru” sunt, din fericire, încă departe de aceste dezastre cu precizarea că astăzi distanțele se pot reduce uluitor de rapid, până la dispariție. Revenind: foarte recent elevii din clasele a XII-a cărora le predau filosofia au răspuns la un chestionar construit intenționat pe problematica lui Tom Nichols. Rezultatele sunt cele pe care le știam de mult fără să fi posedat și o statistică. Acum există și aceasta. Astfel 61% dintre respondenți n-au încredere în sistemul nostru de învățământ; doar 18% consideră că netul, tableta etc. nivelează valorile, iar 85,5% nu admit ca în viața lor reală netul să joace un rol decisiv. În privința experților, 86% îi consideră indispensabili activității umane și nu li s-ar substitui printr-o simplă tastare a calculatorului, tabletei etc.; iar 87,6% consideră competiția, concurența, benefică în societate. Sigur, statistica este utilă pentru ceea ce este acum, fără să pună în evidență modalitatea specifică de a fi totdeauna. Suplimentar față de problematica lui Tom Nichols din cartea amintită (Sfârşitul competenței, Polirom, 2019) eu am introdus în chestionar o întrebare cu referire la Dumnezeu ca soluție ultimă pentru eliberarea de rău, respectiv de găsirea invariantului major la capătul drumului raționalității, al Adevărului. Altfel spus, care este probabilitatea ca sămânța (Cuvântul lui Dumnezeu) aruncată de semănător în pământul cel bun să rodească și să reziste, conform parabolei biblice, în procente de 30%, 60% și chiar de 100% ? ( Vezi Evanghelia după Marcu, 4: 3-20.). Ei bine, 71,3 % dintre elevii claselor a XII-a consideră că da, Dumnezeu este șansa „plantelor sănătoase” de-a rezista agresivității „ buruienilor care năpădesc rapid o gândire globală a cunoașterii”. Tom Nichols și lumea lui universitară, tot mai de stânga și tot mai îndepărtată de Dumnezeu, pariază pe sfârșit. (Doar al competenței?) Noi, aici, nu pariem pe sfârșit, paradoxal, în ciuda proverbialului nostru fatalism mioritic, și cu permisiunea dumneavoastră, cioranian, mult mai convingător decât cel mioritic. Cel puțin nu acum, după cum s-a văzut și din rezultatele chestionarului amintit, nemaivorbind de convingerile personale rezultate din experiența mea de peste 40 de ani la catedră în această școală! Sunt sigur că Profesorii (da, cu „ P” mare!) din „ Radu Negru” vor continua să le țină elevilor conștiința trează, dacă se poate, după modelul profetul Isaia care își ținea treaz poporul cu acea întrebare ce se aude din Sier: „ Străjerule, cât mai este din noapte?” Răspunsul Străjerului este superb: „Vine dimineața, și este tot noapte. Dacă vreți să întrebați, întrebați; întoarceți-vă, și veniți iarăși” ( Isaia 21: 11-12.) Iată o provocare a provocărilor! Dragi elevi din „Radu Negru” prezenți aici sau nu, întrebați și iar întrebați! Veți primi cu siguranță un răspuns competent în liceul vostru! Este speranța mea și a voastră! Este speranța tuturor celor care poartă în ei cu responsabilitate spiritul numit „ Radu Negru!” Da, cu răspunsul primit aici veți merge mai departe, în alte părți, în facultăți și univeristăți. A nu se uita că nici ele, facultățile și universitățile, nu trebuie să fie punctul vostru terminus pe abscisa drumului raționalității și de acest adevăr v-a convins și Platon în celebrul său mit al peșterii , mit care numai aparent n-are legătură cu fenomenologia ca „ știință riguroasă.” Punct și la mulți ani „ Radu Negru”!
C o r n e l T e u l e a
