- Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, cu persoanele bănuite în stare de reținere, după ce acestea ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei ferme.
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o persoană, proprietar al unui imobil din localitatea Șercaia, care semnala faptul că i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri și părți ale unor utiliaje metalice, cu o valoare totală de aproximativ 4000 de euro. Activitățile de cercetare, pe care polițiștii le-au întreprins imediat după primirea sesizării, au stabilit faptul că, în perioada 20 august – 12 septembrie, în incinta fermei ar fi pătruns persoane necunoscute, ar fi sustras bunurile depozitate. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că prezumații autori ar fi transportat bunurile la locuința unuia dintre aceștia cu un tractor și le-a acoperit cu material lemnos pentru a nu fi vizibile.
După indentificarea persoanelor bănuite de furt calificat, respectiv doi bărbați, de 23 și 35 de ani, din localitatea Părău, în baza probelor existente la dosar, a fost dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cei doi urmează a fi prezentați de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș cu propunere corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”, dosarul fiind sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea anchetei să fie propusă soluția legală.
Decât să faci așa ceva, mai bine mergi la muncă și câștigi banul cinstit ,și dormi liniștit pe perna ta. Simplu.