Două biserici din Făgăraş şi Victoria sărbătoresc familia


Sfinţii Adrian şi Natalia (soţ-soţie), care se prăznuiesc în fiecare an la data de 26 august, sunt simbolul religios al familiei creştine. Din păgân, Adrian a devenit un mărturisitor al lui Hristos şi a acceptat, la

Sfintii Adrian si Natalia

Sfintii Adrian si Natalia

vârsta de 28 de ani, să moară în chinuri pentru credinţă. La 13 luni de la căsătoria sa cu Natalia, acesta a fost închis, alături de alţi 23 de tineri bărbaţi, iar apoi torturat. În timpul toruturii, soţia i-a fost alături.  Moartea sa şi a colegilor de temniţă a survenit după ce braţele şi picioarele lor au fost zdrobite cu ciocanul şi nicovala.

Sâmbătă, 25 august, la Biserica Brâncoveanu din Făgăraş vor fi aduse la ora 18.00 moaştele Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, ocrotitori ai familiei, iar apoi va fi oficiată slujba de Vecernie.

Moaştele vor fi ridicate de aici a doua zi şi duse, la ora 9.00, la Biserica ,,Sfântul Ilie” din oraşul Victoria, după care se va oficia de către preotul paroh Sfânta Liturghie, cu rugăciuni pentru familie.

Tot duminică, 26 august, începând cu ora 16.00, în curtea Bisericii Brâncoveanu din Făgăraş vor avea loc jocuri pentru familii cu copii şi un picnic.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.