Drumul Naţional 73A Predeal – Râşnov – Zărneşti – Şercaia intră în reabilitare!


În şedinţa de joi, 18 august, Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DN 73A km 0+000–19+910; km 20+975–69+340”, judeţul Braşov, ceea ce înseamnă că Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, va putea trece la etapa pregătirii documentaţia pentru achiziţia execuţiei lucrărilor.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 353.002.000 lei cu TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri ale bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

DN 73A porneşte de la intrarea în Predeal şi străbate localităţile Pârâul Rece, Râșnov – unde se intersectează cu DN 73, continuă prin Tohanul Vechi, Poiana Mărului, Şinca Nouă, Şinca Veche, Ohaba, Vad și își încheie traseul la Șercaia, la intersecția cu DN 1

DN 73A reprezintă o cale de acces spre Castelul Bran, Cetatea Râşnov, Parcul Naţional Piatra Craiului şi chiar municipiul Braşov, fiind totodată un drum strategic important, ca alternativă la DN 1 şi de aceea refacerea lui este un proiect extrem de necesar pentru judeţul Braşov.

,,Acestă decizie este un pas important pentru începerea procedurilor de proiectare, DRDP Brașov având deja un contract în acest sens cu o firmă de specialitate, contract care cuprinde inclusiv obținerea autorizației de construire. Toată documentația va sta la baza unei viitoare proceduri de achiziție publică pentru demararea efectivă a lucrărilor de reabilitare a acestui drum. Valoarea totală a investiției a fost evaluată la peste 353 de milioane de lei (inclusiv TVA) iar durata lucrărilor de reabilitare va fi de 3 ani. Zona traversată este o zonă cu potențial turistic ridicat iar oportunitatea reabilitării drumului consta în: creșterea numărului de turiști în zonă, creșterea fluidității circulației rutiere, a gradului de siguranța și confort pentru toți participanții la trafic; crearea unor condiții optime de desfășurare a activității operatorilor de transport locali, regionali și naționali; reducerea numărului de accidente rutiere; micșorarea timpilor de parcurs; reducerea costurilor de exploatare a autovehiculelor”, spun reprezentanți ai DRDP Brașov.

Există sectoare pe care s-a intervenit în timp cu lucrări, cum ar fi cele de reabilitare prin metoda reciclării in-situ care se desfășoară și la acestă oră în zona Poiana Mărului, dar și sectoare care necesită reabilitare, pe care partea carosabilă prezintă fisuri, crăpături, faianțari, gropi, văluriri și burdușiri. Pe traseul DN73A sunt amplasate și foarte multe podețe, o parte dintre ele funcționând defectuos. Se vor reabilita sau reconstrui și 13 poduri și 2 pasaje peste calea ferată.

Lucrările vizează și refacerea acostamentelor, a șanțurilor pentru evacuare apelor dar și a zidurilor de sprijin precum și îmbunătățirea siguranței circulației prin extinderea zonelor care beneficiază de parapet de siguranță.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.