Drumul pe sub munte va fi terminat anul acesta


Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţul Braşov, ,,Drumul pe sub munte”, finanțat din fonduri europene, va fi recepționat anul acesta.

Drumul interjudețean are o lungime totală de de 53,01 km și străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus, acesta find cel mai tranzitat drum din Ţara Făgăraşului.

Acesta ar fi trebuit să fie terminat anul trecut, după aproximativ trei ani de la începerea lucrărilor. Termenul de execuție a lucrărilor de modernizare a fost prelungit, ca urmare a lucrărilor la infrastructura de canalizare de pe raza localităților Recea, Sâmbăta de sus și Ucea.

„Drumul pe sub munte este cel mai lung pentru care Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană. Pentru acest drum, în luna martie este programată recepţia a două tronsoane, iar în trimestrul doi vom recepţiona ultimul tronson, cel dintre Ucea şi Victoria. Ulterior se va face şi recepţia la terminarea lucrărilor”,  a precizat directorul executiv în Consiliul Judeţean Braşov, Mihai Pascu.

Valoarea totală a proiectului este de 146.864.245,94 lei.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.