După Biserica fortificată de la Cincu, a fost renovară și Biserica de la Seliștat


Bisericile fortificate din Țara Făgărașului sunt salvate rând pe rând de la degradare și vor deveni puncte importante de atracție pentru turiști. După reabilitarea Bisericii fortificate de la Cincu, și Biserica Evanghelică din Seliștat a fost renovată.

Banii pentru monument au venit în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Biserica din Seliștat are peste 7 secole vechime.

,,Biserica aceasta mică, dar frumoasă, pe care dacă o privești de pe dealurile dimprejur e chiar impozantă, are cam 700-750 de ani. Face parte dintr-o zonă frumoasă, dar și din incinta Centrului pentru tineret. Aici vin foarte mulți oameni, cam 600-700 pe ani, iar biserica face parte într-un mod sau altul din aceste activități. Oamenii vizitează biserica, însă noi vrem să punem în valoare și Casa fructelor (hambarul), asta înseamnă să creăm acolo niște spații mai mari, mai ales pentru activități de zi. Vom face să dispară igrasia din biserică, să fie consolidată, probabil că va primi o podea nouă, vor fi reparații, o zugrăveală nouă”, a explicat preotul Johannes Klein, în 2021, înaintea lucrărilor de reabilitare.

Biserica cetate din Seliștat a fost construită în secolul al XIV-lea. Planul inițial de biserică-hală gotică a fost păstrat și după fortificarea din secolul al XV-lea, deși aspectul exterior a fost modificat complet. Nava a fost înălțată cu un etaj de apărare sprijinit pe vechile contraforturi, unite acum prin arcuri, iar deasupra corului s-a construit un bastion cu două etaje de zidărie și o galerie de lemn la ultimul nivel.

Proiectul renovării Bisericii din Cincu a fost de 2,775 milioane lei, din care cca 2,643 milioane lei a reprezentat finanțarea nerambursabilă. Valoarea totală a proiectului de la Seliștat a fost de 1,336 milioane lei, din care 1,271 milioane lei au fost finanțare nerambursabilă.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.