Echinocțiul de primăvară. Primăvara astronomică începe astăzi, 20 martie, la ora 23.24. Cum va fi vremea


Echinocțiul de primăvară are loc astăzi, 20 martie, la ora 23.24, ora României. Este momentul care va marca sosirea primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică. Este, de asemenea, data la care se spune că „ziua este egală cu noaptea”, adică orele de lumină sunt egale cu orele de întuneric.

De acum, durata zilei (luminată de soare) va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, odată cu solstiţiul de vară.

De la un an la altul, echinocţiul de primăvară nu are însă loc la aceeaşi dată, întrucât anul calendaristic nu este egal cu anul tropic.

Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de 25 spre 26 martie 2023, când ceasurile se dau înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică, „dormim mai puțin”, cum se spune, iar 25 martie 2023 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Însă ora de iarnă este ora considerată standard.

Cum este vremea pe 20 martie

Martie este o lună capricioasă, iar datele despre cum a fost vremea în ultimii ani arată acest lucru. În unii ani temperaturile trec de +23 de grade, iar în alții ninge chiar și la câmpie. Pentru ziua de luni, 20 martie 2023, termometrele vor indica o temperatură medie a aerului ce va avea valori mult mai ridicate decât cele normale pentru perioada în care ne aflăm.

Regimul pluviometric va fi supraabundent în regiunile vestice, nordvestice, dar și local în zonele centrale. Afectată va fi și zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. În rest, regimul pulvometric va fi deficitar.

În Făgăraș, temperatura va urca astăzi la 18 grade Celsius.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.