Luptătorii anticomunişti au fost comemoraţi astăzi, 9 martie 2022, la monumentul ridicat în memoria lor în faţa Cetăţii Făgăraş. Evenimentul a debutat la ora 13.00, cu intonarea imnului de stat.
În fiecare an, în 9 martie, de Ziua Deținuților Politic Anticomuniști din perioada 1944-1989 este organizată la Făgăraş o slujbă religioasă de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist. Evenimentul are loc de fiecare dată la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din fața Cetății, monument inaugurat în septembrie 2014.
Începând cu 1944, teroarea roșie adusă pe spinarea tancurilor sovietice se instaura în România. A fost începutul unei perioade negre în istoria țării, milioane de oameni urmând să treacă prin experiența iadului comunist.
Românii s-au opus cum au putut prigoanei, mii de oameni alegând calea cea mai grea, cea a rezistenței cu arma în mână. Aceştia s-au ascuns în munți și păduri, s-au organizat în grupe de luptă și au acţionat sprijiniți de populația din satele din jur. Au urmat lupte, jertfe şi sarcificii.
Ziua de 9 martie a fost desemnată, conform Legii nr. 247 din 05.12.2011, „Ziua Deținuților Politic Anticomuniști” din perioada 1944-1989 și coincide, deloc întâmplător, cu data pomenirii celor 40 de Mucenici.
După slujba de pomenire, a ţinut un scurt discurs reprezentantul Frăţiei Ortodoxe ,,Marele Mucenic Gheorghe”- filiala Făgăraş, Streza Vasile Nicolae.
,,Mă uit în jur cu bucurie şi văd că astăzi au venit aici mulţi tineri şi aş vrea să ajungă în sufletul lor gândurile mele referitoare la aceşti luptători care prin bunăvoinţa lor au ajuns martiri mărturisitori şi chiar mucenici. Ce au făcut aceşti oameni? În Epistola către evrei, Sfântul Apostol Pavel îi mustră pe evrei, spunându-le: ,,în lupta voastră nu v-aţi împotrivit răului până la sânge!” Tocmai asta au făcut aceşti oameni în lupta lor cu păcatul, s-au împotrivit până la sânge. Regimul comunist a fost un regim al păcatului”, a precizat Streza Vasile Nicolae.
Bucelea Ioan, reprezentantul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic a ţinut, de asemenea, o cuvântare: ,,Au trecut 2 ani de zile de când, din motive obiective (n.r. pandemia) nu am mai oficiat parastasul în memoria celor care au suferit prigoana foştilor guvernanţi comunişti, de tristă amintire. Cei pe care îi pomenim astăzi, 9 martie, au considerat că cel mai scump preţ al omului este libertatea. Libertatea de a trăi unde vor, libertatea de credinţă, libertatea de a se exprima şi libertatea de a fi om! Libertatea de a fi om merită oice jertfă. Mulţi dintre luptători şi-au sacrificat viaţa pentru acest crez. Dumnezeu să-i odihnească!”
ONG-uri, instituţii publice şi partide politice au depus apoi coroane la flori la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste.