Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu o persoană în stare de arest preventiv, după ce aceasta ar fi tâlhărit un bărbat.
La data de 31 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați de către un bărbat, de 78 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost tâlhărit de o femeie.
Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat cercetări, în urma cărora au stabilit că, la data menționată, în jurul orei 14:00, în timp ce acesta se deplasa pe strada Iazul Morii din municipiul Făgăraș, ar fi fost lovit de către o femeie, care, ulterior, l-ar fi deposedat de o geantă în care se afla suma de aproximativ 1700 de lei, după care ar fi fugit.
În scurt timp, polițiștii au identificat și depistat persoana semnaltă, respectiv o tânără, de 22 de ani, care, în urma administrării probatoriului, a fost reținută și introdusă în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, la data de 01 iunie a.c., după ce a fost prezentată de către procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acesteia a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiuni de “tâlhărie calificată”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse măsurile legale.