Făgărașul are o singură șansă reală: TURISMUL! Conceptul integrat al destinațiilor, conferință la Cetate


turism1Țara Făgărașului are foarte mult de oferit atunci când vine vorba de turism. Fie că vorbim despre monumente istorice, fie că vorbim despre priveliști care ne lasă fără suflare. Ce ne lipsește, însă, este capabilitatea de a promova frumusețile și de a atrage turiști care să le admire.

Tocmai de aceea, Primăria Făgăraș, în parteneriat cu Autoritatea Națională de Turism, a organizat, în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș conferința „Organizațiile de Management al Destinațiilor“.

conferinta-turism

Ne aflăm aici cu toții, profesioniști din industrie, actori implicați în industria ospitalității, autorități locale și Autoritatea Națională pentru Turism, prin mine, președintele autorității, pentru a aduce și aici la Făgăraș managementul integrat al destinațiilor, prin înființarea unei organizații de management al destinației. Suntem aici cu manualul de implementare a OMD-urilor finalizat, este un pas important, un instrument de lucru, să poată să se aplcie acest concept. Suntem și cu Hotărârea de Guvern de recunoaștere a OMD-urilor, cu o caravană în parteneriat cu Google. Am fost pe tot teritoriul țării. Mi-am dorit să ajung și la Făgăraș pentru că este o zonă care, din punct de vedere turistic, se poate dezvolta foarte mult  dacă actorii implicați în această dezvoltare se hotărărs să se așeze la masa negocierilor și discuțiilor. Făgărașul are o singură șansă reală, turismul. Făgărașul poate oferi viitoarelor generații o șansă de a rămâne aici și de a nu pleca în alte părți și să-și dezvolta afaceri, servicii pentru industria ospitalității. Avem deja și planuri de bătaie. Dorim să sprijinim autoritățile locale și mediul din industrie de aici să valorifice cât mai milt Cetatea, să prindă viață, să fie plină de evenimente“, ne-a spus Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism.

director-ant

Autoritatea Națională pentru Turism (A.N.T) a derulat, în perioada 19 septembrie – 3 noiembrie 2016, Caravana “Managementul destinațiilor: online și offline”, proiect susținut de Google România, cu scopul de a pune în valoare oportunitățile pe care le oferă instrumentele de marketing online pentru dezvoltarea conceptului de management integrat al calității unei destinații turistice, de a contura profilul călătorului digital și de a prezenta viziunea Autorității Naționale pentru Turism cu privire la înființarea Organizațiilor de Management al Destinației.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.