FOTO| De Ziua Drapelului Național, la Făgăraș a fost arborat un drapel de 9 metri


  • Astăzi, tricolorul a fost arborat pe catargul din fața Casei de Cultură, cu ocazia Zilei Drapelului Național.

Un drapel de 9 metri a fost arborat astăzi pe noul catarg, din fața Casei de Cultură. Cu această ocazie, a fost oficiat și un ceremonial, la care au participat oficialități din municipiu, dar și simpli cetățeni.

Împreună cu Unitatea Militară, noi sărbătorim în fiecare an Ziua Drapelului. Anul acesta, am reușit să punem în aplicare acel proiect pe care ni-l dorim, de a construi un catarg. Am construit unul de  25 de metri, pe care am arborat un drapel de 9 metri lungime și 4 metri lățime, iar în următoarea perioadă va mai urma un catarg, acolo unde marcăm centrul României și unde vom mai construi încă un parc, lângă parcul Regina Maria. Ne dorim ca drapelul României să fie arborat în Făgăraș, la casele oamenilor, dar și la instituțiile publice“, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș.

Cu această ocazie s-a inaugurat și noul catarg construit în fața Casei de Cultură Făgăraș, înalt de 25 de metri. Drapelul arborat în cadrul ceremonialului are 9 metri lungime și 4, lățime. La finalul ceremonialului, un grup de femei din Șercăița a cântat cântece patriotice.

Ziua de 26 iunie este o zi cu o însemnătate aparte pentru români, fiind un moment de reflecție asupra identității naționale, a unității și a valorilor fundamentale pe care le reprezintă tricolorul.

foto: Primăria Făgăraș




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.