Edilul Gheorghe Sucaciu se declară mulțumit de calitatea lucrărilor din Făgăraș. Acesta a evaluat personal stadiul lucrărilor de reabilitare și, cu mici excepții, se declară mulțumit, atât de stadiul execuției, cât și de calitatea lucrărilor.
,,Zilele acestea, am evaluat personal stadiul lucrărilor de reabilitare care se desfășoară în zona centrală a orașului, atât din punct de vedere tehnic, cât și calitativ. Cu mici excepții, mă declar mulțumit atât de stadiul execuției, cât și de calitatea lucrărilor. Le-am semnalat constructorilor micile nereguli constatate, cu rugamintea de a le remedia până la recepția lucrărilor’’, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, pe o rețea de socializare.
Legătura dintre Piața Republicii, Catedrala ortodoxă și Cetatea Făgăraș se va realiza printr-o zonă pietonală, care deja a fost pavată în proporție de 70%. Au fost refăcute trotuarele și aleile din zona Cetății. Urmează să se refacă și spațiile verzi. De asemenea, după foarte, foarte mulți ani, pasajul subteran din zona Catedralei ortodoxe va fi repus în funcțiune, iar acest lucru va duce la o mai bună fluidizare a circulației în acea zonă.
,,Apreciez implicarea colegilor din Primăria Făgăraș, dar și seriozitatea de care dau dovadă constructorii în această perioadă. Mizez în continuare pe mobilizarea lor, pentru ca termenele de finalizare stabilite să fie respectate. De asemenea, doresc să le mulțumesc făgărășenilor care înțeleg necesitatea acestor investiții majore pentru oraș. Aceste proiecte finanțate din fonduri europene ne oferă posibilitatea de a ne moderniza și de a continua procesul de dezvoltare a orașului. Rezultatele concrete ale tuturor acestor lucrări desfășurate în prezent se vor vedea în anii care vin’’, a mai adăugat edilul.
Promenada va fi un loc de atracție atât pentru localnici, dar mai ales pentru turiști.