FOTO – VIDEO | Deschidere de an școlar cu bucurie și emoție la Făgăraș. Care sunt schimbările majore


  • Anul școlar 2024 – 2025 a început cu bucurie și emoție pentru elevii Colegiului Național ,,Doamna Stanca’’ și cei ai Colegiului Național ,,Radu Negru” din Făgăraș. Profesorii și învățătorii și-au revăzut elevii după binemeritată vacanță de vară.

C.N. ,,Radu Negru”

C.N. ,,Doamna Stanca”

Forfotă, emoții, lacrimi, flori, uniforme, dar și râsete și povești amuzante din vacanță. Într-un cuvânt, prima zi de școală. Forfota a pus stâpânire pe oraș de la primele ore ale dimineții. Părinții cu copii de mână au luat cu asalt florăriile, ale căror încasări au crescut vizibil în această perioadă a anului, unele dintre ele primind comenzi de buchete și aranjamente florare chiar și cu o săptămână de începerea noului an școlar. Copiii au venit la școală afișând zâmbete largi. La fel de gălăgioși ca cei mici, liceenii au fost nevoiți să se așeze în careu, în curtea școlii, și să asculte cuvintele de deschidere ale directorilor, precum și urările adresate de cadrele didactice.

,,Am început noul an școlar cu reguli noi, multe noutăți. Sper, așa cum le-am spus și colegilor mei, ca aceste noutăți să fie luate ca și provocări, care să ne facă mai buni. Am certitudinea că noutatea înseamnă progres, chiar dacă presupune și schimbare. Mult succes atât elevilor, cât și cadrelor didactice”, a declarat directorul Colegiului Național ,,Doamna Stanca”, Corina Drăgoiu.

După festivitatea de deschidere, elevii au intrat în clase, unde au primit manualele, dar și orarul. De data aceasta au putut fi însoțiți și de părinți și bunici.

Anul școlar 2024-2025. Totul despre schimbări, reguli, calendar, examene și vacanțe

Anul școlar 2024-2025 este primul în care se vor aplica un nou statut al elevului și un nou regulament școlar după adoptarea Legii Educației, anul trecut. Elevii și profesorii trebuie să țină cont de mai multe schimbări, printre care feedback-ul dat de elevi profesorilor, înființarea unor săli speciale în care să stea elevii care distrubă cursul și susținerea probelor orale de bacalaureat în timpul anului școlar.

Toate schimbările propuse de Ministerul Educației sunt în noul Statut al Elevului și în regulamentul general de funcționare al școlilor, care prevăd schimbări în privința comportamentului profesorilor și al elevilor.

Sala de pedeapsă și absențele

Una din aceste schimbări este că școlile care au elevi care deranjează orele pot înființa săli speciale, unde profesorii pot trimite acei copii. Această măsură este lăsată la latitudinea școlilor – ministrul Ligia Deca a declarat că „nu este o obligaţie”, după mai multe dezbateri în spațiul public în care părinții și elevii nu au fost de acord.

Fiecare şcoală îşi elaborează propriul regulament în funcţie de regulamentul general şi şcolile care au spaţii disponibile şi care pot avea personal care să pună în practică această măsură, sigur, pot opta să o facă. Nu este o obligaţie, este o opţiune a şcolii”, a declarat Ligia Deca.

Statutul Elevului adoptat la 1 august 2024 prevede că, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nemotivate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, elevul va primi note scăzute la purtare. Pentru cei din clasele primare, punctajul pentru calificatiful anual de purtare va fi scăzut de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient.

În cazul elevilor de gimnaziu și de liceu, la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu – media anuală la purtare va fi scăzută cu câte un punct.

Statutul prevede că elevii care au media la purtare mai mică decât 8 în anul școlar anterior nu pot fi admiși în școli cu profil militar, teologic și pedagogic.

Feedback pentru profesori

Tot în statutul elevului este prevăzut și un feedback pe care elevii să îl dea fiecărui profesor la finalul anului. Aici vor povesti despre metodele de predate ale profesorilor și despre evaluarea pe care o fac elevilor. La finalul anului școlar, elevii vor completa pentru fiecare profesor o fișă de evaluare în care să dea note profesorilor pentru modul în care a predat.

Portofoliul elevului pentru grădiniță și clasa pregătitoare

Portofoliul educațional pentru preșcolarii care intră în grupa mijlocie și elevii care intră în clasa pregătitoare este o noutate obligatorie în anul școlar care începe pe 9 septembrie.

Portofoliul educațional are ca scop documentarea și evaluarea progresului școlar, dar nu poate fi folosit pentru ierarhizarea elevilor. În funcție de nivelul de școlarizare, portofoliul preșcolarului/elevului va cuprinde diverse activități și rezultatele copilului.

Dacă e vorba despre cei de grădiniță, educatorul este cel care include în portofoliu proiecte tematice sau activități care să ilustreze nivelul de dezvoltare al copilului. Dacă e vorba despre copii din clasele I-IV: elevul împreună cu învățătorul și/sau părintele aleg activitățile din două-patru materii pe care le vor include în portofoliu. Scopul portofoliului este, spune Legea Educației, să ajute copilul să își construiască imaginea de sine și a respectului față de ceilalți, să primească sprijin pentru stabilirea unor obiective de învățare pe care să le revizuiască periodic. În același timp, elevul va fi încurajat să conștientizeze ceea ce știe și poate face autonom.

Fiecare școală va decide dacă portofoliul va fi în format pe hârtie sau digital, în funcție de resurse. Însă accesul la el este permis părintelui și educatorului/profesorului pentru educație timpurie, dirigintelui, colectivului de cadre didactice care predau la acea clasă.

Regulamentul cadru pentru organizarea și funcționarea școlilor prevede că elevii nu vor ține cu ei telefoanele mobile în timpul orelor. Dar acest lucru este lăsat la decizia școlii. În cazul în care elevii vor avea abateri disciplinare, bursele lor pot fi retrase temporar sau pe toată durata anului școlar.

(Alina ROMAN)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.