FOTO | Zeci de elevi făgărășeni au aflat ce presupune meseria de polițist, în cadrul programului Școala Altfel


Mai mulți elevi și preșcolari de la Școala Gimnazială nr 2 Ovid Densușianu, Grădinița Albinuța și Clubul Elevilor au aflat astăzi, miercuri, 24 mai, ce înseamnă și ce presupune meseria de polițist. Totul în cadrul programului Școala Altfel.

 

 

Polițiștii din Făgăraș desfășoară activități educaționale dedicate siguranței copiilor, în cadrul programului național „Școala Altfel”. Zeci de copii de la Școala Gimnazială nr. 2, Grădinița Albinuța și Clubul Elevilor au interacționat cu polițiștii și au aflat informații utile siguranței lor, dar și ce presupune meseria de polițist.

Cei mici au aflat care este misiunea polițiștilor, în societate și, spre încântarea lor, au vizitat autospecialele de poliție și au interacționat cu un robot venit tocmai de la Brașov.

,,Clubul Copiilor Făgăraș participă la Școala Altfel. Astăzi am avut o activitate în care am confecționat măști în cadrul unui atelier. Am ieșit și am desenat pe asfalt. Iar apoi am trecut strada și am venit la Poliția Făgăraș, aici unde este o activitate tare frumoasă. Mașini, roboți, polițiști, iar copiii au fost tare încântați’’, a declarat prof. Liliana Comanici, directorul Clubului Elevilor Făgăraș.

Nu e de mirare că micii vizitatori au fost atât de încântați. Polițiștii le-au pregătit o grămadă de surprize.

Concomitent cu această activitate, IPJ Brașov desfășoară o caravană în întreg județul Brașov, cu ocazia zilei de 1 iunie.

Din acest motiv, prezenți la eveniment au fost și polițiști de la Serviciul Rutier Brașov cu o autospecială de poliție. Au fost prezenți polițiști de la Serviciul Operațiuni Speciale Brașov cu o autospecială a Compartimentului Intervenții Pirotehnice, dar și polițiști de la Serviciul Criminalistic sau din cadrul Serviciului de Intervenții Speciale Brașov. De asemenea, Compartimentul de analiză și prevenire a Criminalității Brașov a pus la dispoziția școlarilor materiale informative pe linia siguranței rutiere. Discuțiile purtate cu elevii au vizat teme legate de siguranța de internet și protejarea datelor persoanele, prevenirea delicvenței juvenile, prevenirea bullyingului și prevenirea consumului de substanțe cu efect psihoactiv.

Caravana a debutat astăzi la Făgăraș și se va încheia pe 1 iunie, la Brașov, însă oamenii legii vor merge și în zonele rurale din județ, pentru ca activitățile polițiștilor să fie cunoscute de către toți copilașii.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.