La Făgăraș, lumina rămâne aprinsă datorită investițiilor în energie. „Economisim deja de ani de zile”


  • Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, spune că municipiul are deja o strategie pentru reducerea consumului de energie electrică.
  • Aproximativ 90% din iluminatul public este realizat cu corpuri LED, iar până la sfârșitul acestui an autoritățile locale estimează că întregul sistem va funcționa cu această tehnologie.
  • În plus, Primăria Făgăraș implementează un proiect pentru înființarea unui parc fotovoltaic.

Premierul Ilie Bolojan a făcut apel către agenții economici, cetățeni și instituțiile publice să ia măsuri pentru economisirea energiei electrice, în special pe timpul nopții. Mai mulți primari din țară au anunțat deja măsuri pentru reducerea intensității iluminatului public. Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, consideră că economisirea energiei este necesară, însă susține că investițiile pe termen lung reprezintă o soluție mai eficientă decât măsurile luate în situații de criză.

„Am luat act de apelul făcut de premierul Ilie Bolojan către agenții economici, cetățeni și instituțiile publice de a lua măsuri pentru economisirea energiei electrice, în special pe timpul nopții. De asemenea, am văzut că numeroși primari au răspuns acestui apel și au decis reducerea intensității iluminatului public pe timpul nopții. Economisirea energiei este un lucru bun și necesar. Însă cred că o strategie gândită pe termen lung este și mai valoroasă decât măsurile luate în grabă, atunci când apare o situație dificilă. La Făgăraș, această strategie este pusă în practică de câțiva ani. Încă de la începutul mandatului mi-am propus ca unul dintre obiectivele importante să fie eficientizarea iluminatului public. Nu pentru că anticipam o eventuală criză energetică, ci pentru că era firesc să reducem consumul și cheltuielile prin investiții inteligente. Astăzi, aproximativ 90% din iluminatul public al municipiului este realizat cu corpuri de iluminat LED, mult mai eficiente decât vechile lămpi cu vapori de mercur. Cu alte cuvinte, în timp ce astăzi multe administrații reduc intensitatea iluminatului pentru a face economie, la Făgăraș economisim deja de ani de zile, datorită investițiilor făcute în modernizarea sistemului de iluminat public. Mai mult decât atât, până la sfârșitul acestui an vom ajunge la 100% iluminat public cu tehnologie LED, ceea ce înseamnă un consum și mai redus de energie și costuri mai mici pentru bugetul local. Iar procesul de eficientizare nu se oprește aici. După cum v-am informat și în trecut, Primăria Municipiului Făgăraș implementează un proiect pentru înființarea unui parc fotovoltaic. Acesta va produce, în regim propriu, cea mai mare parte din energia electrică necesară funcționării iluminatului public și a instituțiilor aflate în subordinea Primăriei. Este încă un pas important spre independență energetică și spre reducerea cheltuielilor din bani publici.

În același timp, cred că fiecare dintre noi poate contribui la acest efort. De aceea, îi îndemn și pe colegii mei din toate instituțiile subordonate Primăriei Făgăraș să acorde o atenție sporită consumului de energie: să stingă luminile atunci când nu mai sunt necesare, să nu lase calculatoarele și alte echipamente pornite peste noapte și să adopte gesturi simple care, împreună, pot face diferența. Economia de energie nu înseamnă doar reducerea consumului atunci când apar probleme. Înseamnă investiții făcute la timp, responsabilitate și respect față de banul public. La Făgăraș am ales această direcție cu ani în urmă și vom continua să investim în soluții moderne, eficiente și durabile”, a transmis primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.