Hoț reținut pe raza municipiului Făgăraș. A furat dintr-o societate comercială


,,Isprava” unui bărbat de 31 de ani s-a încheiat la arest! Acesta a crezut că poate fura nestingherit, însă a fost surprins de oamenii legii, iar acum a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

În noaptea de 16 spre 17 iulie, bărbatul a încercat să intre cu forța în interiorul unei societăți comerciale, însă nu a reușit acest lucru. Nu s-a lăsat păgubaș și, câteva nopți mai târziu, a intrat într-o altă clădire a unei societăți coemrciale, de unde a și reușit să fure bunuri. Polițiștii, însă, erau deja pe urma lui și au și identificat persoana ca fiind un bărbat de 31 de ani.

,,În continuarea cercetărilor, ieri, 25 iulie 2022, polițiștii Biroului de Investigații Criminale  Făgăraș, cu sprijunul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov au efectuat 2 perchezitii domicilare pe raza municipiului Făgăraș și au pus în aplicare 1 mandat de aducere emis pe numele suspectului, acesta fiind condus la sediul Poliției Municipiului Făgăraș în vederea audierii. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul în cauză au fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța de judecată dispunând față de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.