Ideea unui director. Amfiteatru verde la o școală din Țara Făgărașului!


Școala Gimnazială Recea va avea propriul amfiteatru în curtea școlii. După ce în anul școlar care tocmai s-a încheiat unitatea de învățământ și-a construit propria ei grădină de zarzavaturi cu o seră inedită creată exclusiv din pet-uri de plastic, din această vară a început demersul pentru construcția unui amfiteatru verde, din nou o idee unicat pentru o școală din județ, poate și din țară.

sera din pet-uri

,,Proiectul nostru de creare a unui amfiteatru verde a primit finanțare din fondul Carpathia, prin programul Științescu. Este vorba de suma de 17.500 de lei. Vrem să construim un parc de lectură în curtea școlii, pe o suprafață de 300 de metri pătrați, situată în partea dreaptă a intrării în curtea școlii, între aleea grădiniței și clădirea efectivă a școlii. Amenajăm o zonă de odihnă și lectură, unde vom monta stâlpi de iluminat cu lămpi solare, vreo 50 de sălcii pletoase și bănci. Toate acestea, într-o primă fază. Apoi, cu ajutorul Primăriei Recea, vrem să dezvoltăm și o zonă de terasă, care va putea fi folosită de elevii școlii, de cadrele didactice din unitate și de toată comunitatea locală”, a declarat prof. Nelu Avram, directoriul Școlii Gimnaziale din comuna Recea.

prof. Nelu Avram

Unitatea școlară a avut în anul școlar care tocmai s-a închiat 400 de copii, de la grădiniță și până în clasa a VIII-a, precum și 30 de cadre didactice.

Copiii din 7 sate (atâtea cât numără comuna) vin aici la grădiniță și la școală.

(Cristina Cornilă)

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.