În weekendul acesta trecem la ora de vară


În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 martie, ultima duminică a acestei luni calendaristice, trecem la ora de vară. Astfel, ora 03.00 devine ora 04.00.  Orarul de vară se aplică până în ultima duminică din octombrie.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Ora oficială de vară, a Europei Orientale, la care trecem în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, arată astro-urseanu.ro.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, la art (1) se precizează că: “În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”.

Pe continentul european, schimbarea orei se face în toate ţările, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei; unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.

Omul de ştiinţă și scriitorul american Benjamin Franklin a sugerat în 1784 această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar face economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui.

Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomolog care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi care a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie), potrivit www.timeanddate.com. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.

 



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.