Incendiu la o cabană din lemn în localitatea Dejani, zona păstrăvăriei
Pompierii din Făgăraș și Victoria au fost solicitați în această seară la un incendiu izbucnit în Dejani, zona păstrăvăriei. La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere, dintre care una aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, o autocisternă cu apă, o autoscară și un echipaj SMURD.
,,Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din lemn, situată în localitatea Dejani, zona păstrăvăriei. La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere, dintre care una aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, o autocisternă cu apă, o autoscară și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Echipele de intervenție au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia. Reamintim importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și recomandăm verificarea periodică a instalațiilor electrice și a sistemelor de încălzire”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
(Alina ROMAN)