Începând cu 20 iunie, Şinca Nouă ar putea avea un nou primar ales


La finalul anului trecut comuna Şinca Nouă a rămas fără primar. Asta, pentru că edilul Dumitru Flucuş a câştigat alegerile pentru parlamentul României şi a trebuit să renunţe la funcţia de primar al acestei comune.

Marţi, 27 aprilie, Autoritatea Electorală Permanentă a propus Ministerului Afacerilor Interne să organizeze alegeri locale parţiale, în data de 20 iunie, în 30 de localităţi din România, printre ele fiind şi Şinca Nouă.

Dumitru Flucuş

Conform propunerii transmise de AEP, perioada electorală va începe în data de 16 mai 2021. Cei care doresc să îşi depună candidatura pentru funcţia de primar o vor putea face în perioada 21 – 31 mai 2021, iar campania electorală va începe în data de 5 iunie 2021.

Comuna Şinca Nouă a avut acelaşi primar timp de aproape două decenii. Comuna a existat până în anii ’70 ca enitate administrativă de sine stătătoare, după care a fost alipită altei comune. După reînfiinţarea sa, acum 19 ani (în anul 2002), un singur primar a condus-o, până în urmă cu câteva luni. Dumitru Flucuş avea 36 de ani când a fost ales prima oară în această funcţie. A rămas primar până la vârsta de 54 de ani, când a devenit parlamentar.

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.