Înscrieri pentru examenul de Capacitate la clasa a VIII-a


Până pe 3 iunie au loc înscrierile la examenul de Capacitate la clasa a VIII-a.

Prima probă scrisă se desfăşoară pe 14 iunie.

Absolvenţii de clasa a VIII-a de anul acesta mai au puțin timp până la susţinerea examenelor de intrare la liceu.

Astăzi este prima zi de înscriere a absolvenţilor de clasa a VIII-a pentru a susține examenele scrise la Limba şi literatura română şi la Matematică. Acestea sunt programate pentru 14, respectiv, 16 iunie. Elevii care studiază în limba naţionalităţilor vor susţine suplimentar şi un test de limbă maternă, programat pentru 17 iunie. 

Pentru elevii de clasa a VIII-a, ultima zi de şcoală este 3 iunie, dată la care se încheie şi sesiunea de înscriere la examenele de absolvire. Înscrierea elevilor la Capacitate se face automat de către secretariatele instituţiilor unde elevii termină studiile, potrivit metodologiei.   

Media la examene va fi 80% din media de intrare. Media anilor de gimnaziu va conta în proporţie de 20% la media de admitere la liceu.

Pentru a elimina subiectivismul cadrelor didactice în corectarea lucrărilor şi, implicit, numărul mare de contestaţii, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că în două judeţe se va pilota un sistem de corectare digitalizată care, dacă va da rezultate, se va generaliza. Oficialul a declarat recent că subiectele care vor fi date la Capacitate vor fi „perfect adaptate” perioadei de doi ani în care elevii au învăţat în condiţii de urgenţă sanitară. 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.