Marian Filip Radu, tânărul jandarm din Râșnov care a încercat să își apere vărul și a fost ucis, avea 38 de ani și în câteva luni urma să se căsătorească. Acesta va fi înmormântat cu onoruri militare, au spus reprezentanții Jandarmeriei Brașov.
,,Cu profund regret deplângem pierderea colegului nostru, Plutonier major RADU Filip Marian, care mult prea tânăr și mult prea devreme a plecat dintre noi! Un camarad de ispravă, un bun coleg, un jandarm dedicat profesiei, care s-a alăturat echipei “oamenilor de arme” la numai 22 de ani și a fost vreme de peste 16 ani în slujba cetățenilor. Suntem alături de familia sa greu încercată și, împreună, ne rugăm ca sufletul său să fie așezat în rândul celor drepți, în marea oaste cerească a jandarmilor. Înmormântarea cu onoruri militare va avea loc în data de 29 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena Râșnov. Dumnezeu să te odihnească în pace, Marian!’’, au spus reprezentanții Jandarmeriei Brașov.
Totul s-a întâmplat sâmbătă noaptea. Marian, care lucra ca jandarm de 16 ani, a mers în casa vărului său, pompier. La întâlnire au venit şi alţi doi cunoscuţi de-ai bărbaţilor. Pe fondul consumului de alcool însă, spiritele s-au încins foarte repede. În special când în discuţie a intervenit subiectul unei sume de 5.000 de euro, pe care vărul lui Marian nu i-ar fi returnat-o unuia dintre invitaţi. La un moment dat, păgubitul s-a făcut nevăzut. A mers acasă, de unde a luat un cuţit, s-a întors şi a încercat să îşi facă singur dreptate. Astfel că s-a năpustit asupra celor trei bărbaţi, lovind cu sălbăticie. În urma atacului, Marian a murit, încercând să îi salveze viaţa vărului său.