Județul Brașov, sub Cod portocaliu de caniculă. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade


  • Județul Brașov se află sub Cod portocaliu de caniculă, în intervalul 21 august, ora 10:00 – 22 august, ora 10:00.
  • Temperaturile maxime pot ajunge la 35–40 de grade Celsius, iar autoritățile recomandă populației să ia măsuri pentru a evita problemele provocate de căldura extremă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov atrage atenția asupra riscurilor din această perioadă și recomandă populației să evite expunerea la soare și activitățile fizice în orele cu temperaturi foarte ridicate.

Este foarte important ca, în această perioadă cu temperaturi ridicate, oamenii să se hidrateze constant și să evite, pe cât posibil, alcoolul și băuturile care pot favoriza deshidratarea. De asemenea, recomandăm limitarea deplasărilor și a activităților fizice în perioadele cu temperaturi maxime. Dacă ieșirile sunt necesare, este indicat să fie purtate haine lejere, deschise la culoare, iar capul să fie acoperit. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor și persoanelor care locuiesc singure. Este bine ca acestea să fie verificate periodic, să aibă suficientă apă și să beneficieze de un spațiu cât mai răcoros”, a declarat lt. col. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Reprezentanții ISU Brașov atrag atenția și asupra unui risc frecvent în zilele caniculare: lăsarea copiilor sau a animalelor în autoturisme. Acestea nu trebuie lăsate în mașină nici măcar pentru perioade scurte. Temperatura din interior poate crește rapid la valori extrem de periculoase, chiar și atunci când autoturismul se află la umbră.

Atenție și la scăldat

În această perioadă, ISU Brașov recomandă alegerea doar a zonelor special amenajate și supravegheate pentru scăldat. Cetățenii trebuie să evite intrarea în ape dacă nu cunosc adâncimea sau curenții. Copiii trebuie supravegheați permanent atunci când se află în apropierea apei. Temperaturile ridicate cresc și riscul de incendii. Vegetația uscată poate favoriza izbucnirea și propagarea rapidă a focului. ISU Brașov recomandă evitarea focului deschis în apropierea vegetației uscate și interzice, practic, orice gest prin care țigările nestinse pot ajunge în astfel de zone.

Le recomandăm brașovenilor să manifeste prudență pe toată perioada în care se mențin temperaturile ridicate. Să nu uite de persoanele vulnerabile din familie sau din vecinătate, să le verifice și să se asigure că au apă și un loc răcoros în care să stea. În același timp, trebuie să fim atenți la orice situație care poate duce la un incendiu și să alegem doar locuri sigure pentru scăldat. Dacă observați o persoană aflată în dificultate sau sunteți martorii unei situații de urgență, apelați imediat numărul unic 112”, a mai transmis lt. col. Ciprian Sfreja.

Autoritățile recomandă populației să acorde atenție celor din jur și să respecte măsurile de protecție pe întreaga perioadă de manifestare a caniculei.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.