Judokanii făgărășeni, în elita judoului românesc


În perioada 25-27 februarie a avut loc la Arad finala Campionatului Național Individual de juniori II – Cadeți, Under 18. Au participat cei mai buni judokani din țară, printre care s-au numărat și trei judokani făgărășeni, legitimați la Clubul Sportiv Municipal Făgăraș.

Competiția a avut loc atât la feminin, cât și la masculin și s-a desfășurat pe trei spații de luptă. Sportivii, antrenati de Ioan Vichente Dragoș, au luptat curajos, iar la final Matei Bacrău a fost la doar un pas de-a urca pe podium, ocupand locul V, poziție care punctează în clasamentul Cluburilor din cadrul Federației Române de Judo.

Primul judokan făgărăsean care a intrat în luptă a fost Andrei Trâmbițaș, la categoria 66 Kg. La această categorie au participat 45 de sportivi din toată țara. Andrei, fiind cu un an mai mic decât limita maximă de vârstă, a pierdut în primul meci și nu a mai fost tras în recalificări. Ahmet Hacibectasoclu a fost cel de-al doilea sportiv făgărășean care a luptat pe TATAMI. Sportivul antrenat de Ioan Vichente Dragos a avut primul tur liber. În cel de-al doilea tur al categoriei 90 Kg a câștigat, iar in următorul meci a pierdut. La fel ca și colegul său, Ahmet este cu un an mai mic de vârstă decât ceilalți competitori.

Matei Bacrău, locul V pe tară
Judokanul făgărășean Matei Bacrău a luptat la categoria +90 Kg. Colosul făgărășean are aproximativ 120Kg și practică judoul de 9 ani sub îndrumarea antrenorului Ioan Vichente Dragoș. Matei a reușit să câștige primele trei meciuri și a luptat pentru intrarea în finală, acolo unde a pierdut. În meciul pentru bronz a pierdut greu, la limită, în ultimele secunde, printr-un procedeu de SHIME-WAZA cu un sportiv de la Arad.

Astfel, CSM Făgăraș, prin sportivul Matei Bacrău, reușește să puncteze în clasamentul Federației Române de Judo.

,,A fost un turneu puternic, unde au participat cei mai buni judokani din tară la acest nivel de vârstă. CSM Făgăraș a deplasat trei sportivi, iar la final am obținut un loc V prin Matei Bacrău, care s-a luptat foarte bine, fiind la doar un pas de-a cuceri o medalie. Diferența de vârstă și exepriență s-au simtit la ceilalți doi sportivi care au părăsit mai repede competiția. Ne pregătim în continuare la fel de intens pentru că la mijlocul lunii martie vom participa la o competiție ce va avea loc la Sibiu, acolo unde vom deplasa sportivi la Under 11, Under 13 și Under 15”, a declarat antrenorul de judo al Clubului Sportiv Municipal Făgăraș, Ioan Vichente Dragoș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.