La mormântul Prinţului Congelat


Am trecut de atâtea ori pe Valea Oltului şi nu am ştiut că în cimitirul Mânăstirii Cozia îşi doarme somnul de veci un prinţ. Ştiam doar că în biserica mânăstirii este înmormântat Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti. Până într-o zi, când mi-a atras atenţia un mic paraclis situat pe dealul aflat peste drum de mânăstire. Se urcă acolo pe nişte scări aflate la baza drumului, iar pe micul deal înverzit se află un cimitir, despre care am aflat că este al mânăstirii. Fratele Regelui Mihai îşi doarme somnul de veci acolo.

mormântul lui Grigore Mircea este unul simplu

În 2006, fratele vitreg al Regelui Mihai, prinţul Grigore Mircea, a fost înmormântat în cimitirul de pe deal. A murit la Londra, unde şi-a trăit ultimii ani din viaţă. Familia Regală nu l-a recunoscut niciodată pe Grigore Mircea drept moştenitor.

A avut doi copii, dintre care unul este Prinţul Paul de România. A fost căsătorit de 3 ori, iar cu ultima soţie a locuit la Londra.

I se mai spune Prinţul Congelat, pentru că a murit în ianuarie 2006 la Londra (86 ani) şi a fost congelat vreme de vreo 8 luni, până când a primit aprobarea de a fi înmormântat în România.

De la naştere şi până la moarte a fost în România doar de două ori.

Poate mai ştiţi că tatăl său Carol al II-lea s-a căsătorit în secret cu Zizi Lambrino, la Odessa, în timpul Primului Război Mondial, după ce a părăsit unitatea militară pe care o conducea în România. Căsătoria nu a fost aprobată sau recunoscută de Casa Regală. Carol este obligat să divorţeze de Zizi, iar mama şi fiul sunt trimişi de Familia Regală în exil în Franţa, la Paris. Trăiau acolo dintr-o alocaţie anuală pe care o trimitea Casa Regală. Se spune că doar o singură dată şi-ar fi văzut Carol al II-lea copilul.

Când avea 33 de ani, mama lui Grigore Mircea a murit într-un spital din Paris, iar Grigore Mircea i-a scris tatălui să îi trimită bani de înmormântare. Carol al II-lea nu i-a răspuns, iar la scurt timp a murit şi el în Portugalia.

Cei doi fraţi, Grigore şi Mihai, nu s-au întâlnit şi nu şi-au vorbit niciodată.

După Zizi, Carol al II-lea se căsătoreşte cu Elena a Greciei şi din această căsătorie se naşte Mihai, moştenitorul tronului.

 

Foto: Salut Făgăraş

Text: Cristina Cornilă

 

paraclisul de lângă cimitir

Mânăstirea Cozia văzută din cimitirul de pe deal

 

Mircea cel Bătrân – în biserica Mânăstirii Cozia



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.