Locuitorii din Ucea, chemați pe 26 mai la referendum. Vor vota dacă vor sau nu o staţie de biogaz în localitate


  • Duminică, pe 26 mai, locuitorii din comuna Ucea vor participa la un referendum. Aceștia vor vota dacă vor fi de acord sau nu cu o stație de biogaz în localitate.

Locuitorii din comuna Ucea sunt chemați la urne duminică, 26 mai, înainte de alegerile locale, pentru a se pronunţa în privinţa dării în funcţiune în localitate a unei staţii de biogaz ce ar urma să folosească materie primă de natură animală. Consiliul Local al comunei Ucea a aprobat, la ședința de Consiliu din 25 aprilie, hotărârea nr. 52, privind organizarea unui referendum local, în vederea consultării cetățenilor din comună privind o problemă de interes deosebit. Cu ocazia referendului, cetățenii vor fi chemați la urne să se pronunțe prin DA sau NU la întrebarea ,,Sunteți de acord cu punerea în funcțiune a unei stații de biogaz pe raza comunei Ucea?’’.

Sumele necesare desfășurării referendumului local vor fi alocate din bugetul local al comunei Ucea.

Hala şi instalaţiile au fost realizate în urmă cu 14 ani, pe platforma unei fabrici de produse din carne, care ar fi folosit staţia de biogaz pentru producerea energiei necesare pentru consumul propriu şi ar fi urmat să utilizeze, ca materie primă, deşeurile rezultate din activitatea proprie şi unele de natură vegetală. Firma a intrat însă în insolvenţă şi staţia de biogaz a fost vândută unui nou proprietar, Waste Energy Trading, din judeţul Bacău. Staţia nu a fost niciodată pusă în funcţiune de către vechiul proprietar, cu toate că acesta obţinuse o autorizaţie integrată de mediu pentru a putea produce biogas.

Locuitorii din comună sunt împotriva acestui proiect, fiind preocupaţi de faptul că viitoarea staţie de biogaz va polua aerul.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.