Pregătirile pentru Zilele Cetății Făgăraș sunt pe ultima sută de metri. Evenimentul va începe joi, 15 august, de Sfânta Maria.
Pentru prima dată evenimentul se mută pe stadionul municipal, și asta întrucât Cetatea Făgăraș intră în reabilitare. Comercianții s-au instalat deja, la fel și parcul de distracții pentru copii, iar până în această seară va fi instalată și scena pe care, în cele patru zile de distracție, vor urca mulți artiști.
Evenimentul va debuta joi, de la ora 16.00. Vor urca pe scenă ansambluri folclorice, cluburi ale copiilor, interpreți de muzică populară. Capetele de afiș pentru seara de joi sunt Vlăduța Lupău, Cristian Pomohaci, Ansamblul Profesionist Cindrelul Junii Sibiului, Ovidiu Homorodean, Codruța Rodean, Nelu Albu, Mihai Teacă.
Vineri, 16 august, tot de la ora 16.00, vor urca pe scenă grupuri de copii, soliști, ansambluri folclorice. Capetele de afiș pentru seara de vineri vor fi Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Ionuț Langa, Dana Goleț, Ansamblul Folcloric Voitegeana și Ciprian Pop, Nicoleta Voica.
Sâmbătă, 17 august, de la ora 18.00, vor urca pe scenă micii dansatori de la trupa Hansel și Gretel., apoi Grupul Prietenia din Cincu, Grupul de copii al Clubului Copiilor din Făgăraș, artiști și soliști. De la ora 22.00 sunt așteptați să urce pe scenă Tudor Chirilă și Vama.
În ultima zi a evenimentului, duminică, 18 august, de la ora 18.00, vor urca pe scenă Anca Urmaciu, Grupul de copii Sirinx, Teodora Tărcuță, Claudia Sax, George Rotaru, Daniel Ignat și Andy Roll, Ioana Ignat și Andra. Zilele Cetății Făgăraș se vor încheia cu un foc de artificii.
(mai multe detalii în afiș – CLICK)
Program CETATEA FĂGĂRAȘ în perioada 15 – 18 august 2019
Vineri, sâmbătă (16 – 17 august) orele 16.00 – 19.00 – GRĂDINIȚA MEDIEVALĂ (parcarea Cetății Făgăraș)
Sâmbătă, duminică (17 – 18 august) orele 10.00 – 13.00 și 16.00 – 19.00 – Ordinul Cavalerilor de Mülbach (Sebeș) și Cavalerii din Carpați (Deva) – cavaleri, scutieri și domnițe vor recrea atmosfera medievală prin lupte medievale, dansuri medievale și activități interactive (parcarea Cetății Făgăraș)
Joi – duminică(15 – 19 august) orele 9.00 – 19.00 – Calfele călătoare – vor lucra într-un spațiu deschis vizitatorilor demonstrându-și priceperea și cunoștințele în meșteșugul prelucrării lemnului și al fierului. (parcarea Cetății Făgăraș)
Joi, vineri (15 – 16 august) ora 19.00 – Piesa de teatru ”Dosarul Brâncoveanu sau cum am devenit sfânt”, de Adrian Iclenzan și Laurențiu Blaga, regie Mihai Lungeanu, în interpretarea actorului Mihai Giurițan. Invitațiile le puteți achizționa de la secretariatul Casei de Cultură Făgăraș în perioada 1 august – 14 august sau de la Cetatea Făgăraș în ziua evenimentului. (crama Cetății Făgăraș)
De asemenea, în perioada 15 – 18 august 2019 în parcarea din fața Cetății Făgăraș vor fi prezenți meșteșugari din toate zonele țării.
Programul de vizitare al Muzeului Țării Făgărașului ”Valer Literat” din Cetatea Făgăraș, în perioada 15 – 18 august 2019, va fi între orele 08.00 și 19.00 (ultima intrare).
Programul din Parcul Regina Maria:
Joi, 15 august 2019, orele 16.00 – 21.00 – Mini Parc de aventură cu panou de cățărat și tiroliană. Acces gratuit.
Joi, 15 august 2019, ora 21.30 – Filmul Joueurs/ Joacă-te cu focul – r. Marie Monge | Franta, 105’
Cu : Tahar Rahim, Stacy Martin
Când Ella îl întâlnește pe Abel, viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devorantă.
Cu Stacy Martin și Tahar Rahim în rolurile principale, filmul a avut premiera la Cannes în 2018 în cadrul secțiunii Quinzaine des Realisateurs.
Vineri, 16 august 2019, orele 16.00 – 21.00 – Mini Parc de aventură cu panou de cățărat și tiroliană. Acces gratuit.
Vineri, 16 august 2019, ora 21.30 – Filmul Arctic
r. Joe Penna | Islanda, 97′
Cu: Mads Mikkelsen, Maria Thelma Smáradôttir
Singur printre gheţurile arctice, un bărbat este pe punctul de a fi salvat după o lungă aşteptare. Însă un tragic accident sabotează operaţiunea. Eroul trebuie să decidă dacă va rămâne în relativa siguranţă a taberei sale improvizate sau va încerca să se salveze pornind într-o cursă mortală prin necunoscutul îngheţat.