Lângă Făgăraș există singura mânăstire cisterciană nedistrusă din România. Ce se mai vede astăzi din ea este un sfert din cât a fost pe vremuri. Cei care au locuit-o au fost niște călugări dintr-un ordin strict, care aveau foarte multe restricții în viața lor monahală.
Călugării, care au ridicat-o, proveneau dintr-un ordin pentru care jurământul sărăciei era prețul suprem, dar care nu se dădeau în lături când era vorba de construcții fabuloase. A fost ridicată în mlaștină, ca mai toate abațiile ordinului, din nimic, obligatoriu pe un pământ sterp, neprimitor, inundat și nefolositor la vremea aceea. Mânăstirea cisterciană de la Cârța nu avea să afecteze cu nimic vreun petec de pământ roditor; călugării ordinului cistercian hotărâseră să nu clădească decât pe mlaștini pe care ei înșiși le secau. Din 1474 nu mai există în ea cistercieni, după ce Matei Corvin i-a făcut una cu pământul.
Cât costă biletul de intrare
Un bilet de intrare în istoria și arhitectura cistercienilor costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Spre deosebire de multe fortificaţii bisericeşti din Transilvania care stau cu lacătele pe uşă şi nu există nicio indicaţie afişată despre cum poţi face rost de cheie să vizitezi, pentru Cârţa să nu vă faceţi astfel de griji. Este deschis, după un program pe care îl vedeți afișat de cum ajungeți și care este diferit în timpul verii față de cel de iarnă.
Pe vremuri, preotul ţinea cheia şi, casa lui parohială fiind în ansamblul mânăstirii, era foarte uşor de găsit. Între timp, din punct de vedere turistic lucrurile au evoluat la Cârța. Există un punct de informare turstică de unde cumperi bilete și găsești pliante, iar imediat lângă el s-a deschis și un mic muzeu. Acesta din urmă cuprinde o parte din istoria sașilor din Transilvania, având în vedere că mânăstirea cisterciană de pe vremuri a devenit între timp evanghelică, adică religia sașilor după Reformă.
Ce restricții aveau călugării
Am vizitat de mai multe ori locul, care este frumos în orice anotimp, dar parcă la început de vară îmi place cel mai mult. E răcoare în biserică, e verde afară, în curtea mânăstirii a apărut de câțiva ani o plantație de coacăze, iar în jurul ei miroase a iarbă sau a fân, de nu-ți mai vine să pleci de acolo.
Preotul care slujește la Mânăstirea din Cârța se numește Michael Reger și la primele vizite l-am întâlnit și am aflat de la el lucruri interesante despre viața cistercienilor.
Este un ordin în care călugării se supuneau sărăciei, tăcerii, castității, ascezei și rugăciunii neîntrerupte. Ei nu aveau voie să facă foc, dormeau în frig pe niște lespezi, nu aveau voie să vorbească sau să mănânce carne. Mâncau cir de mei și pește, căci pe atunci marinarii lui Columb încă nu aduseseră porumbul și cartofii în Europa! Aveau o viață scurtă, trăiau 35-40 de ani și, în scurta lor viață, trebuiau să găsească repede alți oameni pe care să îi învețe meseria de constructor, ca ei să clădească alte abații. Munceau de dimineața până seara în agricultură, meșteșuguri și construcții.
Abația cisterciană de la Cârța a fost preluată de evanghelici în anul 1550. Astăzi se fac slujbe evanghelice în ea.
Coridor subteran secret până la Olt
Istoria cistercienilor începe a fi scrisă la debutul mileniului II, în niște mlaștini și trestii din Franța. În latină, cuvântul „cistercium” se traduce prin trestie. Acolo s-a clădit prima mânăstire a ordinului, iar o sută de ani mai târziu, pe la 1200, apărea cea de la Cârța. Ca și precedentele, abația de la Cârța a fost ridicată de la zero într-o mlaștină neroditoare. Se presupune că avea legătură cu Oltul.
O legendă veche spune că de sub altarul bisericii pleca un coridor subteran care dădea în malul Oltului. Acolo, cistercienii aveau bărci pregătite în caz că trebuiau să fugă. Principalii inamici le-au fost tătarii, turcii și… românii din Arpașu de Jos, care le-au și dat foc o dată. Călugării au primit dreptul de la regalitatea ungurească de a săpa canale și de a construi mori, dețineau monopolul asupra lor și nu-i lăsau pe cei din împrejurimi să aibă și ei mori, pentru a le plăti în continuare taxă pe măcinat, așa încât românii din Arpașu de Jos s-au răzbunat și le-au pus foc.
În 1462, la Cârța erau 19 călugări. La vremea aceea, în Evul Mediu, pe teritoriul României de astăzi mai era o abație la Igriș, lângă Nădlac, care a fost distrusă complet de otomani şi nu a mai fost reconstruită niciodată.
În 27 februarie 1574, Matei Corvin face și din cei de la Cârța istorie: intră în conflict cu ultimul abate și pune stăpânire pe abație. Mai scapă cu viață unul singur, despre care se știe că ar fi fost găsit în anul 1509 slujind la Schitul „Sfânta Ecaterina” din Brașov.
Matei Corvin îl susținea pe episcopul sas de la Sibiu, iar cistercienii erau credincioși și suspuși Papei de la Roma. Dar motivul pentru care avea să se cunoască în lume alungarea lor era acela al abaterilor de la bunele moravuri – se zice că le plăcea vinul și vânătoarea.
Un al motiv mai cunoscut ar fi că sătenii din împrejurimi erau sătui de atacurile tătarilor asupra mânăstirii. Ei se simțeau în pericol în permanență, așa că s-ar fi dus la Matei Corvin și l-ar fi rugat să-i scape de cistercieni.
Toți abații aveau o particularitate anume
Partea interesantă abia acum vine. Este inexplicabil cum cistercienii aveau tot preoți de peste 2 metri înălțime. Nu s-ar fi știut niciodată asta, dacă prin anii ’80 doi istorici sași nu se puneau pe săpat aici.
Inclusiv părintele actual are 1,96 m înălțime. „În partea de est a mănăstirii, adică sub sala Capitolului, au fost găsite cinci schelete care aparțineau stareților ordinului, ce au fost înmormântați aici. Purtau la mâini inele cu pecetea lor, așa s-a constatat că fiecare din ei ar fi fost abate cândva. Toți aveau 2 metri și peste această înălțime. Ca o coincidență, și preotul care a fost înaintea mea aici era foarte înalt, avea un centimetru în plus față de mine. Ulterior, el a fost preot în Austria”, mi-a povestit odată Michael Reger.
Nimeni nu-și poate explica înălțimea abaților ordinului. Niște oameni care nu gustau carne, posteau mai tot timpul anului, trăiau cu cir de mei și fierturi de frunze și dormeau pe jos iarna, fără foc. Înălțimea nu ținea cont, pare-se, de sănătatea lor șubredă și de viața scurtă. Și nici de traiul chinuit pe care au ales de bună voie să-l practice. Se sculau la 3 noaptea pentru prima slujbă din zi și participau la celelalte slujbe din trei în trei ore.
O scriere de aiurea consemnează că la mânăstire în Evul Mediu erau trimiși tot oameni cu anomalii fizice, așa s-ar explica cei peste 2 metri de statură. Nu există însă nicăieri o dovadă solidă care să susțină presupoziția.
Spre sfârșitul secolului al XIV-lea, traiul cistercienilor se mai destinde. Mânăstirea se mărește, poartă amprenta bunăstării, călugării primeau terenuri, aveau mori, petreceau cu câte 5-6 litri de vin pe zi fiecare și puneau biruri.
Mânăstirea cisterciană devenise foarte puternică în zonă. Încă de la jumătatea secolului XIII, abația a fondat localitatea Cârța. Apoi, pe la 1300, abația a adus coloniști germani și în alte localități din zonă: Meșendorf, Cloașterf sau Feldioara. Drept urmare, abația cistercianăera, pe la 1400, posesoarea a 10 sate. Călugării nu avea aveau s-o țină mult așa, că Matei Corvin le vine de hac. Pentru totdeauna.
Abația de la Cârța a fost cea mai estică dintre abațiile cisterciene, așa încât abatele avea dezlegare de a preda darea de seamă în Franța (la Cisteaux, unde s-a născut ordinul) numai o dată la patru ani. Drumul era prea lung, pentru a fi făcut anual, cum îl făceau ceilalți abați.
Ale cui sunt mormintele din curtea mânăstirii
Înainte de intrarea propriu-zisă în biserică, călătorul trece print-un rând de morminte încununate cu flori. Sunt morminte de soldați germani, căzuți în Primul Război Mondial la Porumbacu (septembrie 1916) și mutați aici pentru a fi protejați (1933).
Tot în curtea interioară a bisericii, pe zidul din dreptul mormintelor, tronează statuia lui Roland, un erou germanic care a întruchipat libertatea și dreptatea, căzut în secolul al VIII-lea în război cu necredincioșii.
(Cristina Cornilă)