Mașină cuprinsă de flăcări în Ileni. „Șoferul nu deține permis de conducere”


  • Un tânăr de 26 de ani din Rotbav este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni, după ce autoturismul pe care îl conducea a luat foc pe o stradă din comuna Mândra.

Incidentul a avut loc joi, 4 iunie, în jurul orei 18:30, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați prin 112 că un autoturism aflat pe o stradă din comuna Mândra a fost cuprins de flăcări. Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani din localitatea Rotbav. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, acesta ar fi condus autoturismul pe o stradă din satul Ileni, iar după o oprire, în momentul în care a încercat să repornească vehiculul, acesta a luat foc. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul aparține unei alte persoane. De asemenea, la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanții IPJ Brașov.

Pentru că valoarea indicată de aparatul etilotest a depășit limita legală, tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, care vor stabili cu exactitate alcoolemia. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis, furt în scop de folosință și distrugere din culpă. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.