Microbuz electric pentru elevii din comuna Comăna


Primăria din comuna Comăna ar urma să primească un microbuz electric pentru elevii din comună. Un proeict în acest sens a fost depus la Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

Un microbuz electric pentru elevii din comună ar urma să primească comuna Comăna. Un proiect în acest sens a fost depus la Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Administrația locală se angajează să construiască o mini stație de încărcare. În prezent, comuna Comăna deține microbuze școlare, însă, din cauza uzurii nu de puține ori ajung la reparat. Așa că edilul a încheiat un parteneriat cu ISJ Brașov pentru ca un astfel de microbuz să ajungă în comună. Chiar și așa, autoritățile din comună au făcut deja demersurile pentru a obţine o finanţare nerambursabilă de la Ministerul Mediului pentru realizarea altor două staţii de încărcare. Dacă proiectul va fi acceptat la finanţare, o staţie va fi amplasată la Comăna de Jos, lângă sediul Primăriei, şi una în satul Crihalma.

,,Microbuzele școlare pe care le avem acum au deja câțiva ani și sunt uzate. Așa că vom primi un microbuz electric cu 26 de locuri pentru elevii noștri. Iar noi ne angajăm să susținem o ministație de înccărcare. Noi deja am depus un proiect la Ministerul Mediului pentru înființarea altor două stații de încărcare pentru mașini electrice în comuna noastră. Ideea este să faci astăzi investiţii pentru care sunt fonduri, char dacă vor folosi mâine. Sunt sisteme de navigaţie performante, cei care tranzitează zona vor vedea că sunt staţii de încărcare în Comăna. Vor veni, vor opri, vor încărca. Până se încarcă maşina, mai cumpără ceva de aici, se mai intersează de comună. Dacă vom avea aceste staţii, sunt convins că vor fi şi cetăţeni din comuna noastră care îşi vor cumpăra maşini electrice”, a declarat edilul comunei Comăna, Viorel Grusea.

Acesta a mai amintit și de faptul că Primăria Comunei Comăna și Școala Gimnazială din comună au depus, în urmă cu aproximativ trei luni, și au câștigat cu punctajul maxim (obținând nota finală de proiect 10) proiectul ,,Reducerea abandonului școlar și îmbunătățirea calității nivelului de învătământ la Școala Gimnazială Comăna de Jos”, finațat prin PNRR, în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Acest lucru înseamnă că şcoala va primi 899.700 lei fără TVA, (182.000 euro), bani nermbursabili, proveniți din fonduri europene.

,,Ne dorim creșterea calității vieții în comuna noastră. Iar asta se poate face prin educație, în primul rând. Știm foarte bine de efectele abandonului școlar, nu afectează doar copiii care părăsesc școala timpuriu, ci și întreaga comunitate. Trebuie redus acest fenomen, iar prin câștigarea acestui grant, sperăm ca abandonul școlar din comuna noastră să scadă semnificativ. Se va face școală după școală, cadrele didactice vor avea parte de pregătire suplimentară, școala va primi absolut toată logistica de care orice școală modernă are nevoie, 133 de copii vor primi masă caldă, vor fi organizate excursii tematice pe diferite teme și multe altele în cadrul acestui mare proiect. Obiectivul principal acesta este, reducerea abandonului școlar”, mai amintește edilul.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 3 ani școlari, în intervalul 2022 – 2025.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.