Mini-vacanță de 4 zile, între 30 aprilie și 3 mai


Vești bune pentru angajați. Peste aproximativ trei săptămâni, angajații de la stat și de la privat vor avea parte de o mini-vacanță de patru zile libere.

În acest an, intervalul 30 aprilie – 3 mai va fi perioada nelucrătoare a primăverii, una care va coincide cu sărbătoarea Paștelui ortodox.

Așadar, pe lângă zilele de weekend, însemnând 1 și 2 mai, românii vor primi încă două zile bonus din partea statului, respectiv 30 aprilie și 3 mai.

În acest an, Vinerea Mare se serbează în 30 aprilie, iar a doua zi de Paște, luni, 3 mai. Zilele libere legal, respectiv 1 și 2 mai, sunt sărbătorite în primul weekend din luna mai.

Recent, și creștinii catolici au avut parte de zile libere legale: 2 aprilie (Vinerea Mare), 4 şi 5 aprilie (prima şi a doua zi de Paşte).

După perioada de Paște, zile vor mai fi abia în vară. Astfel, luna iunie 2021 vine cu 3 zile libere dintre care doar două în timpul săptămânii. Ziua Copilului, marți, 1 iunie, va fi una liberă. Rusaliile sunt în 20 iunie, duminică. Angajații au liber și în a doua zi de Rusalii, luni, 21 iunie.

  • 1 iunie (Ziua Copilului) – marţi;
  • 20 şi 21 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  • 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
  • 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Legea spune că angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.