Ministerul Sănătății încheie un protocol cu Patriarhia Română, pentru asistență religioasă în spitale


Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a întâlnit joi, 22 septembrie, cu o delegație a Patriarhiei Române, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul, pentru a definitiva un protocol care are drept scop asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare.

Potrivit unui comunicat al ministerului, protocolul are mai multe obiective, dintre care menționăm:

  • dezvoltarea în comun a unor programe de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice sau aflate în stadiul terminal al bolii;
  • conștientizarea importanței prezentării la medic la apariția primelor semne de boală;
  • reducerea consumului de produse ce dăunează sănătății (tutun, alcool, droguri) ș.a.

Protocolul dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română urmează să fie semnat în perioada imediat următoare.

foto: Ministerul Sănătății (Facebook)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.