Municipiul Făgăraș deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică. Primăria oferă consiliere pentru un viitor verde


  • Primăria Municipiului Făgăraș a inaugurat Ghișeul Unic de Eficiență Energetică – CETAC, un centru dedicat sprijinirii cetățenilor și mediului de afaceri în procesul de tranziție către soluții energetice sustenabile.

Noul serviciu public reprezintă un pas important în modernizarea administrației locale și în adaptarea acesteia la provocările actuale din domeniul energiei. Prin intermediul CETAC (Clean Energy Transition Assistance Centre), autoritățile locale își consolidează colaborarea cu experți și rețele profesionale, cu scopul de a oferi sprijin concret comunității.

CETAC Făgăraș are ca principal obiectiv susținerea tranziției către o economie verde, prin furnizarea de consiliere pentru renovarea energetică a clădirilor și utilizarea surselor regenerabile de energie. Centrul oferă un cadru accesibil și bine structurat, care facilitează adoptarea soluțiilor eficiente din punct de vedere energetic.

Ghișeul va funcționa ca un punct de informare și legătură între administrația locală, cetățeni și sectorul privat. Cei interesați vor putea beneficia de consultanță privind instalarea sistemelor de energie regenerabilă, implementarea măsurilor de eficiență energetică, reconectarea la sistemele centralizate de încălzire și răcire, dar și accesarea surselor de finanțare disponibile.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.