O comună și un GAL din Țara Făgărașului au câștigat 1 milion de euro


Comuna Cincu împreună cu Galul Valea Sâmbetei au accesat un proiect în valoare de 1 milion de euro. Acești bani vor fi cheltuiți de comuna Cincu pentru dotarea și plata personalului care va lucra la viitorul centru pentru copii cu nevoi speciale, iar de către GAL vor fi cheltuiți pentru sprijinirea unor afaceri la început de drum.

clădirea în care va funcționa centrul

La Cincu, în clădirea unde a funcționat pe vrumuri un centru de pictură, va fi realizat un centru pentru copiii cu nevoi speciale din Țara Făgărașului. Acesta va fi făcut cu fonduri europene. În cusul anului 2020 primarul Sorin Suciu a primit vestea că acest centru a fost acceptat la finanțare.

Singurul centru pentru micuții cu dizabilități din zona Făgărașului funcționează la Făgăraș. Este vorba despre Centrul Sfântul Nectarie, care funcționează pe strada Republicii, lângă sediul Primăriei Făgăraș, în care fac terapii peste 30 de copii cu diverse afecțiuni.

Mulți alți copii însă ar avea nevoie de terapii, iar un al doilea centru deocamdată nu există în zona noastră.

Următorul care va fi deschis va fi cel de la Cincu și va deservi cu precădere copiii din mediul rural al Țării Făgărașului. Pentru acest centru, Primăria Cincu are la dispoziție suma de 150.000 de euro obținută din fonduri europene, printr-un proiect anterior, prin intermediul GAL Valea Sâmbetei. Acești bani însă nu vor asigura toate dotările interioare și nici plata personalului de acolo.

primar Sorin Suciu

,,Inițial ne-am gândit ca părinții care își aduc copiii să facă diverse activități în cadrul centrului să nu plătească nimic pentru terapii. Comunele înscrise în GAL Valea Sâmbetei urmau a suporta cheltuielile copiilor, proporțional cu numărul de copii înscris în centru. Dar am găsit o altă soluție, mai bună, prin care care nici comunele nu vor mai plăti. Am mai făcut un proiect în parteneriat cu GAL-ul, în sumă de 1 milion de euro. Cu banii din acest proiect care îi revin comunei noastre dotăm centrul cu tot felul de rechizite și plătim tot personalul angajat aici. Mă refer la psihologi, asistent medical și așa mai departe. Perioada pe care avem asigurată plata salariilor acestor oameni este de 5 ani”, a explicat primarul Sorin Suciu.

Capacitatea centrului a fost calculată la 30 de copii. De asemenea, dimensionarea personalului s-a făcut prin raportare la cei 30 de mici beneficiari.

Partea de bani care îi revine din acest proiect GAL-ului Valea Sâmbetei va fi utilizată pentru susținerea unor cursuri pentru persoane fizice care doresc apoi să își deschidă mici afaceri și susținerea fiecăreia dintre aceste afaceri cu un grant de 25.000 de euro.

Proiectul de 1 milion de euro a fost câștigat în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU).

(Cristina Cornilă)

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.