O expediţie în Laponia este în desfăşurare acum. Printre participanţi se numără un făgărăşean


Un convoi de 5 autoturisme de teren se află la această oră în Estonia, în încercarea de a trece cu feribotul spre Finlanda. Mai mulţi români şi un englez au parte de aventura vieţii lor, în care au plecat chiar de Ziua Culturii Române, în 15 ianuarie. În Polonia li s-a alăturat un englez, iar acum toţi aşteaptă să treacă în Finlanda, după formalităţile obligatorii din Estonia.

Printre temerarii care vor să ajungă în cel mai nordic punct al Europei se numără şi făgărăşeanul Petrică Bernad, de profesie silvicultor, în vrstă de 52 de ani.

,,Suntem 5 maşini: un echipaj de la Satu Mare, un echipaj din Covasna, unul din Buzău, unul din Braşov şi un englez, care ni s-a alăturat pe drum. Eu mă aflu acum într-o Toyota Hillux cu un coleg din Braşov, Attila Gyorfi. În convoi se află şi un Duster. Suntem în Estonia astăzi (n.r. 18 ianuarie a.c.), urmează să facem un test Covid şi apoi să trecem cu feribotul spre Finlanda. Vrem să ajungem dincolo de Cercul Polar, în cel mai nordic punct al continentului. Pe parcursul drumului dormim în corturi, dar, dacă este viscol şi ger, vom apela şi la hoteluri. Mâine oprim într-un loc în Finlanda, renumit pentru curse pe gheaţă. Puteţi urmări aventura noastră pe canalul de Youtube al lui Bertici Attila”, a spus, din Estonia, făgărăşeanul Petrică Bernad.

Petrică Bernad

Convoiul a pornit din Satul Mare şi a tranzitat până acum Ungaria, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia. Până în prezent, echipajele nu au întâmpinat pe drum nicio problemă.

 

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.