Oamenii de la Demgy. Două generații din familie, mamă și fiică, împreună în aceeași companie


Pentru Elena Tănase activitatea profesională a început la Demgy Făgăraș cu 12 ani în urmă. Cumva, destinul a adus-o aici, pentru că inițial aceasta s-a pregătit pentru o carieră în croitorie. Astăzi lucrează în compania cu capital francez împreună cu fiica sa.

După sărbătorile de Paști, activitatea la Demgy a fost reluată. Elena Tănase (45) s-a întors la Făgăraș și implicit la locul de muncă, din zona Moldovei, acolo unde a petrecut sărbătorile.

,,Părinții mei sunt din zona Moldovei, undeva la granița județelor Galați și Vaslui. Unul dintre motivele pentru care am ajuns în fabrica aceasta a fost că putem avea libere de sărbători sau în weekend, atunci când este și firesc să fim acasă. Am lucrat mulți ani în comerț și acest lucru nu era posibil. Dacă tot am avut un șir de zile libere acum, am plecat la țară în Moldova, acolo unde mi-am petrecut vacanțele copilăriei și unde mă întorc întodeauna cu drag. Am făcut cozonaci, am făcut ouă roșii, a fost foarte frumos. Când avem mai multe zile libere dăm întodeauna o fugă acolo, chiar dacă ne desparte o distanță de 400 de kilometri, povestește Elena.

Elena a ajuns la Demgy cu 12 ani în urmă, după ce o cunoștință i-a spus că se fac angajări. A venit la un interviu, a urmat o probă de lucru și apoi a fost angajată ca operator în departamentul Injecție.

Venea după mai multe locuri de muncă în comerț și spune că nu avea zile libere când toată lumea avea, trebuia să lucreze în weekend, nu putea să își programeze un concediu și avea o viață profesională obositoare.

,,În adolescență am făcut o școală de croitorie, m-am pregătit pentru meseria aceasta, dar cumva drumul meu nu a ținut cont de parcursul acesta. M-am angajat ca vânzătoare la un magazin, am stat câțiva ani acolo, apoi am schimbat angajatorul, dar nu și domeniul. Am ajuns la magazinul din cartierul Combinat din stația de autobuz de la poarta principală. De acolo la alt magazin și, după ani buni în comerț, am schimbat cu totul domeniul când m-am angajat la Demgy, care pe vremea aceea se numea Dedienne. De la operator în Injecție, cum am fost inițial, m-am calificat la locul de muncă acum vreo 5 ani și am devenit ambalator manual tot în departamentul în care lucram”, povestește Elena Tănase.

Elena are două fiice, Iuliana de 25 de ani și Anamaria de 18 ani. Dacă fata cea mică este încă elevă la Colegiul Doamna Stanca, Iuliana a terminat o facultate de contabilitate, a început un masterat în același domeniu și în paralel lucrează la Demgy în departamentul Contabilitate.

Mama și fiica lucrează în aceeași fabrică, una de 12 ani, cealaltă de 2 ani.

,,Nu muncim în același domeniu, dar suntem în aceeași companie amândouă. Dacă fiică-mea se ocupă de treburi contabile, sarcina mea este să verific piesele produse în atelierul de injectie mase plastice. Fiecare presă, în funcție de matrița care este montată pe ea, produce un alt tip de piesă, unele sunt piese de aspect, altele sunt piese tehnice. Pe cele care sunt bune le ambalăm în cutii speciale, fie la vrac, fie individual, le punem pe paleți, sunt verificate apoi de către colegii de la controlul calității și sunt transmise către Magazie. Dacă este necesar, Magazia le trimite la vopsitorie sau la tampografiere, iar dacă nu trebuie să treacă prin aceste procese sunt trimise direct la firmele partenere”, spune femeia.

Pentru rezultatele obținute si pentru atitudinea  de la serviciu, Elena a primit titlul de angajata lunii aprilie. ,,Într-o zi, cu puțin înainte de Paști, a venit șefa de tură pe neașteptate și m-a anunțat că eu sunt angajata lunii. Venea o minivacanță, veneau 1 Mai și Sfintele sărbători, așa că vestea nici nu putea cădea mai bine. Mie nu mi-a venit să cred că, dintre toți oamenii din firma aceasta, chiar eu aș putea fi angajata lunii. Am plecat în vacanță fericită”, spune Elena.

 

(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.