Oamenii de la Demgy. Tânărul tehnician pasionat de grădinărit


Bogdan Nistor-Stoia a fost mândria companiei Demgy în luna iulie, fiind declarat angajatul lunii. La cei 25 ani de ani ai săi, tânărul s-a remarcat deja în fabrica unde s-a angajat imediat după terminarea facultăţii şi spune că tot în această companie îşi vede şi viitorul.

Bogdan este unul dintre angajaţii tineri de la Demgy, companie unde colectivitatea se întinde pe toată paleta de vârstă. Este primul său loc de muncă aici şi, în acelaşi timp, jobul care se potriveşte perfect cu facultatea pe care a făcut-o.

,,Am 25 de ani şi sunt din Sâmbăta de Sus. Am terminat Colegiul Naţional ,,Radu Negru”, mate-info. Apoi am făcut Facultatea de Inginerie din Sibiu, profilul Tehnologia Construcţiilor de Maşini, promoţia 2021. Iniţial am dat la facultate la Cluj la Informatică, nu am intrat şi m-am îndreptat către Ingineria de la Sibiu. Cred că a aşa a vrut destinul, să ajung la un domeniu în care mă regăsesc total. În facultate se făcea practică şi am venit în primul an de practică la Demgy. A fost primul meu contact cu Demgy, dar avea să fie un prim pas pentru ce va urma. În anii următori a venit pandemia şi nu a mai făcut nimeni nicio practică fizică, am rămas doar cu ce am apucat să lucrez în anul I. După ce am absolvit facultatea, în 2021, m-am angajat tot aici”, povesteşte Bogdan.

De trei ani de când se află în această fabrică, Bogdan a dovedit că este muncitor şi s-a integrat bine în colectivitate. Jobul lui este de tehnician calitate dezvoltare şi lucrează la Departamentul Dezvoltare. A venit de la bun început pe această funcţie, datorită studiilor pe care le avea.

,,Este primul meu loc de muncă şi nu intenţionez să îl schimb prea curând. Munca mea constă în a pune în instrucțiuni și documente, pentru colegii noştri și clienți, modul în care un produs trebuie verificat, ambalat și livrat. De asemenea, mai dau şi o mână de ajutor colegilor din metrologie la măsurarea și realizarea rapoartelor de control dimensional al pieselor. Programul meu începe la 8.00 şi se termină la 17.00. Fac naveta la Sâmbăta de Sus, dar îmi rămâne în fiecare zi timp să fac câtea ceva şi prin grădină, pentru că de o vreme încoace am făcut o pasiune pentru altoit pomi, mărturiseşte tânărul.

Când nu face treburi de inginer, Bogdan face treburi de grădinar. Este un hobby pe care l-a moştenit din familie.

El spune despre sine că în anii studenţiei a locuit la Sibiu, dar după finalizarea studiilor nu a putut rămâne în alt oraş şi s-a întors acasă. Are o grădină mare la Sâmbăta de Sus şi îşi petrece timpul liber acolo, ceea ce n-ar fi putut face la Sibiu.

,,Cred că de la bunicul moştenesc pasiunea pentru altoit pomi fructiferi în special şi grădinărit în general. Nu avem specii rare de pomi, ci ceea ce este specific locului, altoim meri, peri, pruni, cireşi, piersici… Când merg în grădină, simt că acela e locul meu, spune Bogdan.

Acesta îmi trimite fotografii din grădina sa şi încep să-i înţeleg fascinaţia. Merii arată ca din cărţile de botanică, toţi pomii sunt văruiţi şi plini de roade, într-un perimetru delimitat se vede cum sunt îngrijite fructele de pădure cu folie antiburuiană şi irigaţie cu picurător. ,,Chiar dacă nu e pe o suprafață mare, producția de fructe de pădure e consistentă și umplem în fiecare an rafturile cu sirop și dulceață. Uite, aici avem un nuc foarte mare, de la care adunăm în fiecare an câțiva saci de nuci. Are aproape un secol acest nuc, a fost plantat de stră-bunica mea și încă plănuim să îl lăsăm să crească”, îmi explică Bogdan fiecare imagine în parte.

Bogdan este şi ,,colecţionar” de diverse cursuri de formare profesională, atunci când nu îşi petrece timpul liber grădinărind, de la cele dedicate antreprenoriatului, la cele de lucrător cu anumite categorii de oameni. Îi place fotbalul, nu să-l joace, ci să-l urmărească, iar vara asta a avut parte de acest sport din plin cu prilejul Campionatului European de Fotbal.

(Cristina Cornilă)

 

cu mama la absolvirea facultăţii

 

bunicii de la Sâmbăta de Sus

 

 

 

 

 

 

Demgy Făgăraș




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.