Oază de spiritualitate în Bucium


noi

A adus zâmbete pe fețele micuților din Bucium. I-a învățat ce înseamnă patrimoniul național, grija și dragostea față de autentic și cum să poarte cu mândrie costumul național. Preoteasa Natalia Corlean a creat o oază de spiritualitate pentru comunitatea din sat. Este implicată în multe proiecte, iar cuvântul de bază la ea este „voluntariat“.

A fost „adoptată“ de locuitorii din Bucium încă de acum 10 ani. A venit aici împreună cu soțul ei, preotul Marius Corlean. „Eu sunt de loc din Făgăraș. Însă aici, în Bucium, a primit soțul meu parohie, așa că ne-am mutat în 2004. A fost greu la început, eu nu eram obișnuită să locuiesc la sat. Dar m-am acomodat foarte repede, oamenii de aici au fost foarte primitori cu noi. Așa că imediat am simțit că suntem acasă“, povestește Natalia. Dragostea față de Dumnezeu a descoperit-o încă din școala generală, așa că de atunci a știut că va urma Facultatea de Teologie. Și tot la facultate și-a cunoscut și viitorul soț. „Pe părintele meu l-am cunoscut la facultate, era cu un an înaintea mea. Ne-a unit dragostea pentru Dumnezeu. Şi tot asta ne-a ajutat să trecem prin toate problemele căsniciei şi ale vieţii, care nu au fost puţine în cei 15 ani. M-am hotărât să dau la teologie prin clasa a VII-a, pentru că vroiam să aflu mai multe despre Dumnezeu. Nu am făcut facultatea cu gândul de a fi profesor de religie, ci din pasiune. Îmi părea că e singura cale care are sens pentru viaţa mea“. A avut, însă, o copilărie grea. „Tatăl meu este croitor, iar mama mea tehnician dentar. Însă niciunul nu aude, sunt surzi. E o povară destul de grea pentru un copil să aibă părinţii surzi. E nevoit de la o vârstă mică să ştie aproape toate problemele familiei, pentru că de multe ori e singurul sprijin pentru părinţi. Îmi aduc aminte că trebuia să merg cu ai mei să fiu translator pentru ei în diferite situaţii şi aşa cunoşteam toate problemele cu care se confruntau. În plus, era destul de dificil când vorbeau cu semne şi unii oameni se opreau să se holbeze la ei, desconsiderându-i. Asemenea atitudini m-au transformat şi într-un mic apărător al lor“.

2013 corul nostru cu Vlad Mirita

„Hristos împărtășit copiilor“

Nu a dorit să fie profesor de religie, dar a ajuns să fie îndrumătorul zecilor de copii din satul Bucium. Totul a început în 2009, atunci când Patriarhia Română a lansat programul „Hristos împărtășit copiilor“. „Aveam patru copii înscriși pe atunci, se potriveau vârstei, 9 – 10 ani, și am prins curaj. Era un fel de oră de religie, dar cu metode interactive și cu multă joacă. Așa am început și lucrul cu copiii în Bucium“, povestește Natalia. Mai precis, programul se referea la activități cu copiii dintr-o parohie, cu scopul de a le vorbi despre Dumnezeu pe înțelesul lor Totul a început în sufrageria casei parohiale. „Ne întâlneam în fiecare sâmbătă și copiii s-au înmulțit de la an la an. Acum, de pildă, avem 33 de copii, împărțiți pe patru grupe de vârstă. Programul a rămas, dar, pe lângă el, am adăugat și ateliere, iar anul acesta am ajuns la 10 ateliere“. Zece ateliere în care copiii satului învață și cum să construiască căsuțe pentru păsări, să altoiască pomi, să sculpteze, învață și croitorie, dar și ce înseamnă patrimoniul, dragostea față de autentic, cum să îmbrace cu mândrie costumul popular, cum să se comporte frumos, cum să aibă grijă de natură sau cum să facă fotografii. „Avem un atelier de meșteșuguri, coordonat de un meșter priceput din sat, Gheorghe Zărnescu. Mai este și atelierul de dichiseală, coordonat de o doamnă croitoreasă, Veronica Tismănar. Aici învață să facă lucrul de mână. Un alt atelier se numește Lada de Zestre, aici sunt eu coordonator. Am povestit despre patrimoniu, lucrurile pe care le moștenim, grija pe care trebuie să o avem față de ele. În cadrul acestui atelier am avut și alte activități, excursii și proiecte de studiu. Ne îmbrăcăm în costumul popular la toate sărbătorile mari, sunt hainele noastre preferate“.

 

05 ateliere mestesuguri

Copiii din Bucium adoptă bunici

Copiii din Bucium s-au implicat și în viața comunității. Împărțiți pe echipe, ei au luat în grijă mai mulți vârstnici din sat, care sunt singuri. Îi vizitează periodic, și încearcă să le aducă puțină bucurie celor pe care îi numesc „bunici“. În timpul vizitelor, copiii povestesc cu ei și pregătesc bătrânilor și mici surprize, îi ajută la treburile casnice ușoare, sau chiar la cumpărături. „Nu este vorba de bătrâni părăsiți, cum greșit au înțeles unii. La noi în sat toți vârstnicii au familie și rude. Doar că cei vizați locuiesc singuri. Copiii nu înlocuiesc familiile, care își îngrijesc foarte bine vârstnicii. Este un mic proiect prin care ei învaţă să participe la viaţa comunităţii în care trăiesc, să fie atenţi la suferinţa aproapelui şi să facă ceva concret în acest sens. Pe lângă vizitele la bunicii adoptaţi pe care le fac de obicei, miniproiectul de anul acesta a cuprins şi două evenimente de strângere de fonduri. Timp de câteva săptămâni, copiii au avut mai multe ateliere unde au creat mărţişoare, obiecte de lemn şi chiar prăjituri. Am avut un târg de mărţişoare la biserică şi o expoziţie cu vânzare la Făgăraş, însoţite şi de un program artistic prin care am încercat să deschidem inimile oamenilor spre grija şi atenţia faţă de cei cu nevoi speciale. Cu fondurile primite de la cei care le-au susţinut cauza, copiii au ales să ajute şi material câţiva vârstnici şi două persoane cu handicap din comunitate“, a mai spus Natalia.

 

Proiectele continuă

Totul a început în urmă cu 6 ani Atunci când Natalia avea doar patru copii, orele le făcea în sufrageria parohială. De atunci s-au schimbat multe. Inclusiv personalitatea copiilor. Au deprins abilități, au învățat cum să se descurce singuri, au învățat să aibă grijă și de alți oameni, au învățat să zâmbească mai des. Iar acum toți își doresc un spațiu mai mare. „Am plecat din sufrageria parohială în 2012, când am primit un spațiu în fosta școală generală. Dar de o perioadă bună simțim nevoia de un spațiu și mai mare. Atelierele sunt o bună oportunitate de a descoperi talentele copiilor. Ei ne obligă, într-un fel, să nu renunțăm, când vedem entuziasmul pe fața lor, nu ne putem opri și nici da înapoi. De exemplu, cele două proiecte, de meșteșuguri și dichiseală, au pornit ca niște proiecte de vară. Să nu uităm, tot ce facem noi este pe bază de voluntariat. Și totul a pornit ca o joacă. Odată cu venirea toamnei, copiii veneau la noi, să ne întrebe când ne mai întâlnim. Părintele, soțul meu, este îndrumătorul spiritual al Centrului. În plus, el coordonează atelierul de educație muzicală, atelierul de toacă și corul de copii. Nu am participat la concursuri pentru că nu ne prea plac competițiile. Vrem ca ei să se dezvolte armonios și să învețe, mai degrabă, lucrul în edhipă, decât concurența“. „Zestrea Buciumului“ este, de fapt, locul și marele proiect, care cuprinde toate activitățile, de care Natalia Corlean este foarte bucuroasă. „Zestrea Buciumului este un centru cultural, cuprinde trei mari proiecte. Unul este Școala Parohială, unde au loc toate activitățile cu copiii, al doilea este proiectul „Atelierele de meșteșuguri și dichisealăô, din dorința oamenilor de a face ceva pentru biserica noastră, femeile din sat, cele pricepute, lucrează tot felul de obiecte, pe care le vindem, iar cu banii obținuți ajutăm biserica din sat să fie restaurată. Avem în plan și un spațiu nou pentru centrul nostru. Mai avem și un cor, cântăm la diferite spectacole. De exemplu anul trecut am cântat și cu Vlad Miriță, la Protopopiatul din Făgăraș“, povestește Natalia. Acum fiică a satului Bucium, Natalia este un simplu om, cu idei și suflet mare, care a reușit, fără a fi bogată în bani, să redea satului românesc demnitatea și speranța. Întreaga comunitate s-a strâns în jurul preotului și preotesei și ambii reușesc să ne dea și nouă, tuturor, o lecție de istorie, cultură și reușită. (Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.