Oraşul care a dat Transilvaniei un principe. Recunoscut pentru imensa catedrală armenească, aflată în antiteză cu un castel medieval ruinat


Deşi e destul de aproape de Făgăraş, până de curând nu am călcat niciodată în Dumbrăveni, un orăşel micuţ din judeţul Sibiu, până la care am făcut 85 de kilometri, pe ruta Cincu – Agnita – Biertan.

La mărime seamănă cu oraşul Victoria, având puţin peste 7.000 de locuitori, dar la aspect aduce mai degrabă a ceva slovac. Curios lucru, pentru că Dumbrăveniul Sibiului n-are nimic de-a face cu Slovacia, dar mie mi-a inspirat a fi un mic cartier din Bratislava, aşa cum am perceput-o eu când am vizitat-o. Tot într-o iarnă, ca aceasta, cu puţină zăpadă.

În realitate, Dumbrăveniul este de sorginte armenească, pentru că în Evul Mediu târziu aici au ajuns vreo 3.000 de armeni şi au făcut din această aşezare ceea ce se vede azi.

Două motive m-au determinat să vreau să văd acest orăşel sibian: Catedrala Armenească laolaltă cu istoria armenilor de aici şi Castelul Apafi (sau Apaffy) care a aparţinut familiei principelui Mihai Apafi I, cel care a stăpânit şi Cetatea Făgăraşului.

Catedrala Armenească – Dumbrăveni, jud. Sibiu

Am intrat în Dumbrăveni trecând peste un pod rutier, recent refăcut peste o cale ferată, destul de futurist pentru vremurile noastre. Pe sub acest pod trece linia de cale ferată Sighişoara – Daneş – Dumbrăveni – Mediaş, deocamdată singura din România pe care trenurile pot circula cu viteza de 160 km/h. După această modernizare surprinzătoare, te trezeşti în Dumbrăveni, destul de încremenit în timp, dar încremenit într-un anumit fel care îl face plăcut ochilor.

Am zăbovit doar în partea centrală a oraşului, acolo unde sunt ambele obiective în căutarea cărora mă aflam.

De la ceva depărtare se poate zări Catedrala Armenească, despre care am aflat că este cea mai mare construcţie ecleziastică a armenilor, până în secolul al XX-lea, situată în diaspora, adică în afara ţării lor. Afectată de timp, se păstrează totuşi în picioare, la cei peste 230 de ani pe care îi are.

Catedrala Armenească din Dumbrăveni

Armenii au făcut după venirea lor 7 biserici în Dumbrăveni, unele din lemn, altele zidite. S-au mai păstrat 3, iar Catedrala de care vă povestesc a rămas principala mărturie a acestei comunități. Veți vedea, încă din depărtare, că are un singur turn. De aproape 100 de ani este așa, o furtună fiind responsabilă de aspectul ei inegal. În 1927, acoperişul unui turn a fost luat de vânt şi de atunci nu a mai fost reconstruit niciodată.

Armeni nu mai prea sunt azi în Dumbrăveni şi o spun cu mare părere de rău. Ei au sosit aici prin secolul al XVII-lea, vreo 3.000 la număr, veniţi în grupuri de prin părţile Moldovei. Unde erau armeni, dezvoltarea comunităţii era firească. Ei erau socotiţi buni gospodari şi negustori, înfiinţau târguri, făceau comerţ cu vite, cu stofe, covoare, mirodenii etc. Aşa s-a transformat, fostul târg de pe Târnava Mare, în oraş.

După ce au construit biserca cea mare, căreia noi îi spunem azi Catedrala Armenească, i-au pus hramul ,,Sfânta Elisabeta”, iar localităţii i-au dat numele de ,,Elisabetapolis”.

Catedrala Armenească din Dumbrăveni

Patru localităţi au fost colonizate de armeni în Transilvania: Gherla, Dumbrăveni, Gheorghieni şi Frumoasa. Au venit în Transilvania, graţie unui privilegiu acordat de principele Mihai Apafi, la urechile căruia ajunse vestea că această naţie, pe unde se aşeza, făcea să înflorească locul. În secolul următor migraţiei lor, aveau deja dreptul de a avea peot propriu, primar, judecător.

În fiecare excursie pe care o fac, caut să povestesc cu oamenii locului. Afli lucruri pe care nu le găseşti în cărţi şi nici pe atotştiutorul Google. Aşa, de pildă, am auzit de moartea ultimului preot armean de aici, care în 1990 a fost ucis cu sânge rece în propria locuinţă. ,,Avea casa parohială lângă biserică, uitaţi-o aici şi arată spre o casă, uşor retrasă de la drum, cu mult spaţiu verde în faţă. A fost găsit mort într-o baltă de sânge, torturat, înjunghiat, cu căluş în gură. Se spune că cei care i-au făcut asta au vrut de fapt să îi fure din casă. Au fost doi băieţi. Preotul vorbea 11 limbi străine şi era un om bun. Acel eveniment a rămas mult timp în amintirea comunităţii. De atunci nu mai există preot armean, vine şi slujeşte aici un preot maghiar, care are dreptul să ţină slujbe şi pentru acest cult”, îmi povesteşte un localnic mai în vârstă, care a prins Dumbrăveniul şi cu armeni, nu numai cu poveşti despre ei. În timp ce îl ascult, în mintea mea încep a se derula imagini cu crima oribilă, ca într-un film prost, şi mă gândesc că bietul om, şi dacă ar fi avut vreun pic de timp să ţipe, tot nu l-ar fi auzit nimeni, pentru că de la locuinţa lui şi până la stradă era ceva distanţă.

În biserică am putut intra, uşa cea mare de la intrare era deschisă, dar după numai câţiva metri urma un grilaj ferecat, dincolo de care nu puteai trece. A fost suficient şi aşa, poţi vedea foarte bine interiorul cu numeroasele sale altare. Mai impunătoare este intrarea, cu coloanele în stil baroc care străjuiesc uşa de lemn şi inscripţia în latină deasupa acesteia, care spune că biserica este închinată lui Dumnezeu şi protectoarei Elisabeta.

interiorul Catedralei

 

intrarea în Catedrală

Catedrala este orientată cu faţa spre un parc. Din acel parc, aşezat pe o bancă, poţi contempla în linişte monumentul istoric şi îl poţi surprinde cu aparatul foto în cele mai frumoase ipostaze.

Dacă mergi în paralel cu partea laterală a Catedralei, în doar câţiva metri, pe partea opusă a drumului, dai de alt monument istoric. Dar, vai, ce dezamăgire vei avea când ţi se înfăţişează ochilor! Ar fi trebuit să fie un castel. Aşa zice istoria. Dar este aproape o nălucă. Aşa zic eu. După ce l-am văzut. Aveam în minte o imagine mai arătoasă a Castelului Mihai Apafi (după poze făcute şi publicate pe internet de te miri cine ştie când) şi credeam că este vizitabil. Deşi are o inscripţie pe el, ca Toma Necredinciosu’, îl mai întreb încă o dată mirată şi pe interlocutorul meu: ,,Dom’le, acesta este? Aşa arată?” Domnul care mi-a fost ghid şi mai devreme surâde amar: ,,Da’ la ce v-aţi aşteptat?! După ’90 a fost cât de cât reabilitat, dar s-a stricat iar de atunci. Ăsta este, închis şi în prag de ruină. Ultima funcţiune a lui, pe vremea comunismului, a fost de cămin de fete, în faţă. Partea din spate, unde erau anexele sale, a fost cămin de băieţi. Existau şi nişte legende cu el, se spune că, fie din pivniţele castelului, fie dintr-un loc mai din centru unde este o brutărie, ar fi plecat nişte tuneluri secrete. Oamenii spun că un tunel ar ajunge la Laslea, un sat din apropiere.”

Castelul Apafi din Dumbrăveni

Aproape fiecare fortificaţie avea în Evul Mediu un tunel de refugiu, pe unde să plece ocupanţii în caz de un asediu, deci până aici nimic suspect. Până la Laslea sunt 9 km, o distanţă destul de plauzibilă pentru construcţia unui canal de comunicare cu exteriorul. Am întâlnit, însă, şi varianta că tunelul ar fi dus până la Slimnic, adică 59 km, ceea ce mi se pare de-a dreptul legendă pură. Cu tehnologia vremii de atunci nu puteau construi un pasaj subteran mai lung decât o linie de metrou de astăzi din marile localităţi ale Europei.

Istoria Dumbrăveniului se împleteşte cu cea a familiei Apafi. Această familie a dat Transilvaniei un principe, pe Mihai Apafi I, care printre multe alte domenii a stăpânit şi Cetatea Făgăraş. Înainte de a se naşte el, cei din familia Apafi au cumpărat la Dumbrăveni toate moşiile care au putut fi cumpărate şi au început construcţia acestui castel. A ieşit unul impunător, care avea vreo 42 de camere şi multe pivniţe la subsol, dar el nu mai mai păstrează astăzi în somptuoasa formă iniţială.

Mai târziu, Mihai Apafi I, pasionat de vânătoare, îşi ţinea pe domeniul de la Dumbrăveni zeci de câini de vânătoare antrenaţi. Aşa şi-a luat localitatea numele de ,,Satul câinilor”.

Mihai Apafi I a fost căsătorit cu principesa Anna Bornemisza şi au avut împreună mai mulţi copii, dar, în afară de Mihai Apafi II, toţi au murit la vârste fragede. Având atâtea decese în familie, principele şi soţia lui au început să creadă în farmece, în vrăjitorii şi în faptul că oponenţii politici au apelat la aceste metode pentru a face ca odraslele lor să moară.

Castelul i-a rămas moştenire singurului fiu care a supravieţuit, dar care nu a avut niciodată urmaşi.

După moartea lui Mihai Apafi II, domeniul de la Dumbrăveni ajunge în posesia Fiscului de la acea vremea, iar mai târziu este vândut armenilor din localitate.

În perioada post-decembristă, după o reabilitare, în castel a fost înfiinţat un muzeu al comunităţii evreieşti.

Astăzi, castelul – monument istoric este închis, este într-o stare de degradare vizibilă şi este o victimă a trei comunităţi: română, armenească, maghiară. Unde-s doi puterea creşte, spune o vorbă. Aici, nici măcar trei nu au putut să salveze soarta castelului principelui Tranilvaniei.

laterală a castelului

 

laterală a castelului

Despre principe şi soţia Anna Bornemisza am scris AICI (click)

Catedrala falnică şi castelul în ruină sunt în antiteză la Dumbrăveni şi acest contrast este o caracteristică esenţială o orăşelului sibian. Am mai dat o tură prin centrul oraşului, pe nişte străzi cu sens unic, pavate cu piatră cubică şi străjuite de copaci pe ambele părţi, apoi ne-am luat la revedere de la burgul care ne-a fost gazdă vreme de câteva ore, cu promisiunea că vom reveni şi vara să vedem dacă percepţia asupra oraşului se schimbă. Părerea mea este că orice loc, mai ales dacă are iz turistic, trebuie vizitat în două anotimpuri.

Catedrala Armenească – Dumbrăveni, jud. Sibiu

Aici puteţi un video cu Catedrala Armenească: https://www.facebook.com/100001066524964/videos/317040137004812/

 

Aici puteţi vedea un video cu Castelul Apafi:

https://www.facebook.com/100001066524964/videos/599852624432754/

(Cristina Cornilă)

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.